Municipiul Mediaș va primi miercuri, 26 septembrie 2018, vizita unei delegații a Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru. Delegația este condusă de către directorul general al ADR Centru, dl. Simon Crețu și este compusă din 25 de membri ai Landului Brandenburg, precum și de oficiali ai ADR Centru, experți în accesarea fondurilor europene, cărora li se vor alătura reprezentanți ai administrației publice locale din municipiul nostru. Vizita de documentare se desfășoară în cadrul unui amplu eveniment desfășurat în perioada 24 – 26 septembrie, privind rezultatele atragerii de fonduri nerambursabile pentru dezvoltare regională, prin Programul Operațional Regional și de marcare a impactului cooperării internaționale cu diverse organizații și regiuni europene. În cele trei zile, evenimentele se desfășoară la Alba Iulia, Târgu Mureș și Mediaș și sunt dedicate parteneriatului unic la nivel european, dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg. Programul care se va desfășura în municipiul Mediaș este următorul:
– Ora 17:15 – primirea invitaților la sediul Primăriei Municipiului Mediaș
– Ora 17:30 – prezentarea proiectelor europene implementate/în curs de depunere de către Municipiul Mediaș (prezentarea va avea loc la sediul Primăriei Mediaș)
– Ora 18:00 – vizită pe teren la obiectivele cuprinse în proiectul „Reabilitarea turnurilor și zidurilor de fortificație medievală Mediaș“.