Gaz Metan a reușit să învingă pentru a doua oară Dinamo la Mediaș în acest sezon. Golurile au fost marcate de Rondon și Caiado, în timp ce pentru Dinamo a marcat Papazoglou. La finalul partidei, managerul general al celor de la Mediaș, Edi Iordănescu, s-a arătat încântat de evoluția elevilor săi.
Edi Iordănescu: „A fost un joc care pe mine m-a făcut mândru de jucători prin tot ce au arătat astăzi. A fost un joc peste media play-out-ului, un meci de play-off. Ocaziile mari au fost de partea noastră. Am întâlnit cel mai valoros adversar din play-out. Victoria nu poate fi contestată de nimeni. Sunt 4 jocuri fără înfrângere și intrăm într-o formă foarte bună. Din păcate pentru noi, se întrerupe campionatul. Îmi doream mult să câștigăm, să legăm două victorii. Știu că am un palmares pozitiv în fața lui Dinamo. Eu nu am un război cu nimeni”, a spus Edi Iordănescu la finalul partidei.
Imediat după meci, Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo, a vorbit după acest eșec.
Mircea Rednic: „Am început bine, dar am luat două goluri care puteau fi evitate. Prima repriză a fost mai bună pentru Gaz Metan, cei de acolo au mai avut și alte ocazii. Apoi am reechilibrat jocul, însă am primit gol dintr-o fază care nu anunța nimic. Greșeala lui Grigore e a unui jucător fără experiență. Azi am făcut greșeli mai mari decât adversarii noștri. Ești la Dinamo, e presiune! Dar jucătorii tineri au tot sprijinul meu. Există presiune, există concurență, iar când ți se oferă șansa să joci, trebuie s-o faci. Grigore trebuia să joace simplu și să nu facă greșeli. Sunt sigur că Ricardo Grigore poate fi un apărător bun. Nu sunt supărat pe el, dar nu trebuie să-l desființăm”, a fost declarația lui Rednic.