Astra Giurgiu a învins-o pe teren propriu pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 1-0 (1-0), vineri, în primul meci din etapa a 18-a a Ligii I de fotbal. Golul a fost semnat în minutul 26 de Alibec, din pasa lui Budescu. Astra a trimis primele două șuturi spre poartă din lovituri libere. Alibec a tras primul, în minutul 8, dar șutul atenuat de zid a fost prins ușor de Pleșca. A doua „liberă” a fost bătută de Budescu, iar mingea a trecut puțin peste transversală. Medieșenii au replicat în minutul 16. Ely Fernandes a reușit o foarfecă la marginea careului mic, însă Lazar a fost la post. În minutul 17, Gabi Tamaș ș-a faultat în careu pe Darius Olaru. Istvan Kovacs a arătat punctul cu var. Lovitura de pedeapsă a fost ratată însă de Marius Constantin. Fundașul Gazului a încercat o scăriță, iar mingea a lovit transversala. La puțin timp, în minutul 26, Astra a reușit să deschidă scorul. Budescu a mai inventat o pasă pentru Alibec, iar atacantul Astrei a șutat impecabil pentru 1-0. Medieșenii au oferit o replică bună. Cardoso a șutat spectaculos, de la distanță, dar lazar a scos cu o paradă de excepție (35). Gaz Metan a încheiat prima repriză cu încă o ocazie importantă, dar și un gol anulat corect pentru ofsaid. În minutul 40, Lazar a mai intervenit o dată, fabulos, la lovitura de cap trimisă de Ely Fernandes. Iar în minutul 45, Marius Constantin a înscris după o minge deviată de Buș, la o lovitură liberă, dar din poziție de ofsaid. În repriza a doua, Astra a trecut la gestionarea rezultatului. Alibec a avut șansa golului de 2-0, însă a trimis modest, din interiorul careului. De partea cealaltă, Gaz Metan a avut o bară, în minutul 70, la șutul lui Chamed, iar Neluț Roșu l-a făcut și el remarcat pe Lazar, cu un șut puternic, de la 18 metri (78). Gaz Metan era neînvinsă de patru etape, în care a înregistrat o victorie şi trei egaluri. Formaţia ardeleană are 27 de puncte şi ocupă locul 5.

Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaş 1-0
Stadion ”Marin Anastasovici” – Giurgiu
A marcat: Denis Alibec (26)
Spectatori: 400
Astra Giurgiu: Lazar – Grahovac, Tamaş, Dima – Răduţ, Simion, Crepulja, V. Gheorghe (Enache ’57), Radunovic – Budescu (Tounkara ’88), Alibec (Biceanu ’80)
Antrenor: Bogdan Andone
Gaz Metan Mediaş: Pleşca – Pleaşcă (Drăghici ’79), Larie, M. Constantin, Velisar – Fofana, Droppa (Roşu ’58) – Olaru, Fernandes (Chamed ’69), Cardoso – Buş
Antrenor: Edi Iordănescu
Cartonaşe galbene: Crepulja ’22, Grahovac ’24, Tamaş ’43 / Larie ‘7, M. Constantin ‘36
Arbitri: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu, Ovidiu Artene – Adrian Comănescu
Observatori: Costin Ioan Toma, Aurel Beldeanu.