Formaţia Universitatea Craiova a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a şasea a play-off-ului Ligii I, în care gazdele au condus cu 1-0. Au marcat Roberto Romeo ’21 pentru Gaz Metan şi Valentin Mihăilă ’39 şi Alexandru Cicâldău ’54 pentru Craiova. Tabela se putea modifica din nou în favoarea gazdelor în minutul 31 la reluarea lui Buș ce a trecut pe lângă stâlpul din stânga al lui Pigliacelli sau în minutul 33 la șutul puternic al lui De Moura trimis din afara careului respins cu dificultate în lateral de Pigliacelli. Situația părea să se simplifice pentru oaspeți din minutul 71 după eliminarea lui Sergiu Buș în urma unor proteste adresate arbitrilor, însă pe final de meci medieșenii au presat și au ratat o ocazie importantă în minutul 87 după o lovitură liberă în urma căreia Juel-Nielsen a reluat cu capul și Pigliacelli a respins cu piciorul. În acelaşi minut a primit cartonaş roşu şi Marius Constantin, aflat pe banca de rezerve. Aceasta este povestea celui de-al patrulea succes consecutiv al oltenilor care fac 38 de puncte, în timp ce medieșenii rămân pe locul 6 cu 25 de puncte. Mai multe fotografii găsiți AICI.

Gaz Metan Mediaș – Universitatea Craiova 1-2 (1-1)
Au marcat: R. Romeo (min. 21)/Mihăilă (min. 39), Cicâldău (min. 54)
Gaz Metan Mediaş: Pleşca – Butean, M. Constantin (Nielsen ‘37), Larie, De Moura – Droppa, Chamed – R. Romeo (Trif ’61), Ciocan (Avram ’86), Velisar (Popa ’86) – Buş.
Antrenor: Dusan Uhrin
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu (Vătăjelu ’81), Acka, Cosic, N. Bancu – Nistor (Gustavo ’80), Mateiu, Cicâldău – Ivan, Koljic, Mihăilă.
Antrenor: Cristiano Bergodi
Cartonaşe galbene: M. Constantin ’35, Chamed ‘45+2, Droppa ’53 / Cicâldău ‘76
Cartonaşe roşii: Buş ’71, M. Constantin ‘71
Arbitri: Ovidiu Haţegan – Octavian Şovre, Sebastian Eugen Gheorghe – Florin Andrei
Observator de arbitri: Sorin Boca.