Odată instalat Guvernul Ludovic Orban, au început discuțiile asupra viitorilor prefecți și subprefecți. Filiala Mediaș a Partidului Național Liberal ar putea primi postul de subprefect al județului Sibiu. Potrivit unor surse politice, viitorul subprefect ar putea fi Florin Neag, actual consilier județean și vicepreședinte al organizației județene Sibiu a Partidului Național Liberal. În luna iulie a acestui an, Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil pe consilierul județean Florin Neag, pentru cumul de funcții pe durata mandatului. Florin Neag se alătură listei de politicieni sibieni care au fost investigați de Agenția Națională de Integritate, pentru ocuparea simultană de funcții incompatibile, în timpul exercitării unui mandat în cadrul administrației publice locale. În motivarea ANI, privitoare la starea de incompatibilitate a consilierului Florin Neag, se arată că „începând cu data de 10 iunie 2017 exercită simultan funcția de consilier județean și pe cea de director general adjunct în cadrul unei societăți comerciale, având ca acționar unic Consiliul Local Mediaș, în cadrul căreia a realizat venituri în valoare de 90.093 lei”. Potrivit ANI, consilierul Neag a încălcat Legea 161/2003, prin nerespectarea art.88, alin.1, litera d, care spune că „Persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori stare de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau demnitate publică(…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”. Florin Neag a contestat raportul Agenției Naționale de Integritate și în curând va avea prima înfățișare în cadrul procesului.

Sursa și foto: Radio Ring