Clubul Gaz Metan continuă să le ofere o serie de surprize suporterilor. Astfel, la pauza meciului cu FC Voluntari, va avea loc o tombolă care se adresează atât abonaților cât și celor care își achiziționează bilet pentru jocul de marți seara. Prin tragere la sorți, 5 dintre suporteri vor câștiga câte un tricou al Gazului Metan cu numărul 10. Câștigătorii vor fi anunțați la pauza jocului prin intermediul stației de amplificare, iar numele lor vor fi afișate și pe tabela stadionului. Tricourile vor putea fi ridicate tot la pauza meciului. Tot la pauza meciului se va desfășura un concurs de penalty-uri la care vor participa reprezentanții celor cinci licee medieșene, câte unul pentru fiecare unitate de învățământ. Aceștia vor primi fiecare câte un tricou cu numărul 10 cadou, iar cel care va marca cele mai multe lovituri de pedeapsă va câștiga și o minge cu autografele jucătorilor Gazului Metan. Poarta va fi apărată de unul dintre portarii alb-negrilor. Câștigătorul va fi acela care va marca până la finalul concursului, aceasta fiind pe criteriu eliminatoriu (ai marcat- mergi mai departe – ai ratat – ai pierdut). Ca urmare a acțiunilor de promovare desfășurate în școlile medieșene în aceste zile, peste 1.000 de copii și-au anunțat prezența pe stadion la partida de marți seara cu FC Voluntari.