AlchimiePe Marius Matache care este un fel de 3 în 1, adică, doctor în chimie, cercetător în cadrul Universităţii din Bucureşti, blogger înrăit dar şi muzician de muzică folk, îl cunosc de o vreme bună, fiind unul dintre muzicienii mei preferaţi, încă de când l-am văzut prima dată.

Vă anunţ că Marius „Make” Matache îşi lansează noul album intitulat „ALCHIMIE” într-un stil diferit, printr-o campanie de crowdfunding, o campanie la care vă invit să contribuiţi şi voi. După debutul discografic prin albumul „Hoinar prin Piaţa Matache” în 2013, artistul este nerăbdător să-şi promoveze noul produs, unul cu un sunet diferit de primul sau disc. Hai să-l ajutăm să atingă obiectivul campaniei şi astfel să sprijinim, fiecare după posibilităţi, apariţia acestui nou album.