În data de 9 octombrie 2017, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reușit identificarea și reținerea presupusului autor al unei tâlhării săvârșite în data de 1 august în municipiul Mediaș. În fapt, în data de 1 august a.c., în jurul orei 20:30, o femeie a sesizat Poliția Municipiului Mediaș cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Horia, o persoană necunoscută de sex masculin a împins-o și i-a smuls telefonul din mână după care a fugit într-o direcție necunoscută. În urma verificărilor efectuate, persoana suspectată de comiterea faptei a fost identificată. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș, care a fost reținut 24 de ore, urmând ca, în data de 10 octombrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanei în cauză.