Nu este regiune a Bucurestiului mai bogata in terase, cum este Centrul Vechi. Grupuri de straini trec prin zona. Veselia lor este molipsitoare, iar fete tinere si dragute ii invita sa ia masa de pranz sau la o cafea, limonada, inghetata sau o prajitura. Ceea ce mi se pare ciudat este faptul ca fetele respective ne ghicesc pe noi, romanii si ni se adreseaza in limba noastra. De pilda, eu nu vorbesc, fiindca ma plimb singura prin zona si totusi mi se adreseaza in limba materna.

Studioul Wow Agency a ramas undeva departe, iar Centrul Vechi infloreste sub ochii mei. Ici-colo magazine cu lucruri scumpe: bluze de vara la reducere, rochii la reducere fiindca vara este pe sfarsite. Pana la toamna poate nici nu mai sunt bune sau la moda.

Ma asez la o masa, cu gandul sa imi iau ceva usor de mancare si mai ales ceva racoritor, fiindca m-a stors caldura. In spatele meu un el si o ea, trecuti de a doua tinerete incearca o dragoste tarzie.

Ea face pe intelepciunea intruchipata. El pe generosul, iar dupa ce vor trai sub acelasi acoperis, cine stie cum se vor sfasia unul pe altul.
-M-ai adus aici, unde costa o caciula de bani, spune ea! Puteai sa ma duci la KFC sau la o pizzeria, mancam de ne saturam cu 25 de lei. Dar, hai sa iti povestesc mai bine de viata mea. Baiatul pe care l-am iubit cel mai mult si cu care urma sa fac nunta a fugit cu verisoara mea. De ciuda m-am maritat cu unul pe care nu l-am iubit niciodata. Se imbata si nu mai nimerea grupul sanitar, dar i-am facut doi copii, fiind convinsa ca se indreapta. Nu s-a indreptat, mi-am facut mari copiii si am divortat.

Apoi am plecat in Italia si am gasit un batran acolo. Era vai de capul lui, l-am scos la lumina, dar era prea gelos! Ma controla, ma urmarea. Mergea la doi pasi in urma mea sa vada ce fac. Ne-am despartit, dar a continuat sa ma urmareasca si m-am gandit ca nu pot sa ma joc cu mintea omului batran, asa ca m-am intors. Imi trimite si acum paste si tot ce vreau din Italia. Ia, uite, draga, cersetoarea aceea! Ce amarata este.

-Apoi eu nu pot sa stau aici la masa si sa mananc, in timp ce ea se uita. Ma cunosti, nu? Ii dau sigur ceva bani.
S-a ridicat cu zgomot de la masa, a mai descheiat un nasture de la camasa fina sa se vada lantisorul gros si lung din aur si a pus o bancnota in mana batranei.

-Ai gresit, fiindca nu ia ea banii! Mai bine ii luai ceva de mancare si o asezai la masa si pe ea. Nu cu noi, evident.
Vorbesc tare de parca ar fi singuri singurei. M-au binedispus cu felul lor de a fi si am aflat si eu lucruri noi.

-Stii, toti romanii ma cautau in Italia. Imi cereau bani, iar eu ii trimiteam la capsuni. Dar m-a impresionat un barbat care mi-a spus plangand ca nu are ce da de mancare nepotilor. I-am umplut sacosa cu paine, cu masline, cu conserve, cu tot ce aveam.

Din cand in cand perdeaua de apa ne racoreste placut. Lumea trece ca pe o scena prin fata teraselor si totul este interesant si atat de frumos.
E viata, e lux, e bucuria de a te pierde printre marea aceea de necunoscuti.

Inca putin si scaunele si mesele vor fi stranse de pe trotuar, iar toata viata aceasta care palpita in strada va fi mutata inauntru.
Am intrat in doua magazine indiene. Mirosea sublim si muzica se auzea in surdina.
Ma gandesc cata vraja pot imprastia oamenii acestia: racoare, muzica, parfum, parca ai coborat intr-un taram de poveste.
Alti vanzatori sunt aroganti, in timp ce unii sunt atat de amabili, incat iti pare rau daca nu cumperi nimic.
In Centrul Vechi nu obosesc. Imi place asa din cand in cand sa imi iau timp pentru mine, sa trec in revista magazilele, marfurile, sa ascult si sa analizez oamenii…

Orasul este un regal, in lumea satelor nu poti sa faci asta!
Zilele trec usor si frumos si totul in jur este poleit in aurul topit al soarelui. Ultimele zile de august, 2019.