Home » Archive for "ȘTIRI" (Page 2)

Cum va fi vremea în acest weekend la Mediaș. Prognoza meteo detaliată pentru următoarele trei zile

Prognoza meteo în weekend anunță continuarea instabilității accentuate în România. La fel ca în ultimele zile, vom avea parte de furtuni, vijelii, căderi de grindină și ploi abundente care pot provoca noi viituri și pagube materiale. Vremea rea se va manifesta în majoritatea regiunilor, cu un grad mai mare de periculozitate în zonele estice, nord-estice, sud-estice, centrale și la munte. Mercurul din termometre va arăta între 14 şi 17 grade Celsius la Mediaș.

Cum va fi vremea la Mediaș

Vineri, 19 iunie 2020

Începutul acestei zile ne va întâmpina cu cer înnorat și ploaie. În timpul zilei, ploaia va fi însoțită și de descărcări electrice. Seara, ploaia va continua fără descărcări electrice.
Vremea din bătrâni: strămoșii noștri au observat că dacă vom avea ploi la jumătatea acestei luni, pe 19 iunie, atunci vom avea vreme rea începând cu luna iulie. Dacă vom avea și ceață în această zi, atunci se zice că vom avea o vară friguroasă. Nopțile, temperaturile sunt încă scăzute, mai ales în unele zone ale țării. Creștinii îl pomenesc azi, 19 iunie, pe Sfântul Apostol Iuda, unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului.
Temperatura minimă: +15°
Temperatura maximă: +17°
Cantitate precipitații: 4.2 mm
Probabilitate precipitații: 55 %
Acoperire cu nori: 94 %
Viteza vântului: 12 km/h
Direcția vântului: Vest
Index UV (Ultraviolete): 6
Presiunea atmosferică: 1010 hpa
Vizibilitate: 13 km
Răsărit soare: 05:30
Apus soare: 21:17
Răsărit lună: 04:14
Apus lună: 19:34
Extreme în ultimii 130 de ani la Mediaş: maxim: 35.5° (1956), 6.3° (1947).

Sâmbătă, 20 iunie 2020

Începutul acestei zile ne va întâmpina cu cer înnorat și ploaie. În timpul zilei, ploaia va fi însoțită și de descărcări electrice. Seara, ploaia va continua fără descărcări electrice.
Vremea din bătrâni: se zice că dacă avem ploaie în ziua de 20 iunie, atunci ne putem aștepta ca în săptămânile următoare să avem vreme rece, cu temperaturi foarte scăzute în timpul nopții. Dacă, în schimb, este o zi senină, atunci vom avea parte de vreme frumoasă în următoarea perioadă, nu ne vom aștepta la ploi sau vânt puternic. Creștinii îl sărbătoresc astăzi, 20 iunie, pe Sfântul Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor.
Temperatura minimă: +14°
Temperatura maximă: +17°
Cantitate precipitații: 1.6 mm
Probabilitate precipitații: 40 %
Acoperire cu nori: 72 %
Viteza vântului: 14 km/h
Direcția vântului: Vest
Index UV (Ultraviolete): 6
Presiunea atmosferică: 1011 hpa
Vizibilitate: 14 km
Răsărit soare: 05:30
Apus soare: 21:17
Răsărit lună: 04:48
Apus lună: 20:39
Extreme în ultimii 130 de ani la Mediaş: maxim: 40.4° (1892), 6.0° (1945).

Duminică, 21 iunie 2020

Începutul acestei zile ne va întâmpina cu cer înnorat și ploaie. În timpul zilei, cerul se va păstra înnorat și ploaia va continua. Aceasta nu se va opri nici seara.
Vremea din bătrâni: agricultorii au asociat, de-a lungul timpului, vremea din această zi cu vremea din timpul verii din acest an: dacă azi avem o zi frumoasă, fără ploi sau temperaturi joase, atunci vom avea o vară extrem de caldă, va fi un an secetos. Dacă avem o zi aspră, atunci vara acestui an va fi una cu multe ploi, deci un an bogat în recolte. Creștinii îl sărbătoresc azi pe Sfântul Mucenic Iulian cel din Cilicia.
Temperatura minimă: +14°
Temperatura maximă: +16°
Cantitate precipitații: 8.8 mm
Probabilitate precipitații: 52 %
Acoperire cu nori: 100 %
Viteza vântului: 12 km/h
Direcția vântului: Vest
Index UV (Ultraviolete): 2
Presiunea atmosferică: 1011 hpa
Vizibilitate: 16 km
Răsărit soare: 05:31
Apus soare: 21:17
Răsărit lună: 05:29
Apus lună: 21:41
Extreme în ultimii 130 de ani la Mediaş: maxim: 36.1° (1987), 5.4° (1913).

 

A pretins că vinde o mașină, dar a fugit și cu avansul, și cu mașina!

La data de 17 iunie a.c., polițiștii Secției Nr. 1 de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în localitatea Șura Mică, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv înșelăciune. La data de 3 februarie a.c., o femeie a sesizat poliția despre faptul că a fost înșelată de un bărbat cu ocazia vânzării – cumpărării unui autoturism. În fapt, la data de 3 februarie, pe raza comunei Șura Mică, bărbatul s-ar fi întâlnit cu partea vătămată pentru a-i vinde acesteia un autoturism, solicitându-i plata unui avans în valoare de 4.800 de lei. După ce a primit banii, bărbatul s-ar fi urcat la volanul mașinii de vânzare și ar fi demarat în trombă, îndreptându-se către Autostrada A1, fără ca femeia să-l poată urmări. În urma cercetărilor efectuate, bărbatul a fost identificat, constatându-se în același timp faptul că nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv înșelăciune, iar la data de 17 iunie a.c., presupusul făptaș a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Secției Nr. 1 de Poliție Rurală Șelimbăr.

 

Un minor în vârstă de 15 ani din Buzd bănuit de tentativă la furt calificat, a fost reținut

La data de 17 iunie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un minor în vârstă de 15 ani, din Buzd, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat în formă continuată. În fapt, adolescentul este bănuit că, în zilele de 5, respectiv 12 mai a.c., ar fi încercat să pătrundă în două locuințe de pe raza municipiului Mediaș, cu intenția de a sustrage bunuri. Față de minorul în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș.

 

În luna septembrie începe construcția a patru blocuri cu apartamente ANL pentru tinerii din Mediaș

După aproape 9 ani de așteptare și după 4 ani de implicare și de muncă în echipă, proiectul de construire a patru blocuri de locuințe prin Agenția Națională pentru Locuințe a fost deblocat, aprobat și licitat. În luna septembrie a acestui an vor începe lucrările la această investiție mult așteptată de tinerii medieșeni. Un număr de 88 de apartamente ANL vor fi construite în municipiul Mediaș, 24 de apartamente cu trei camere, 40 de apartamente cu două camere şi 24 de apartamente cu o cameră. Este vorba despre o investiţie estimată la 32,5 milioane de lei. Din această sumă, 27,99 de milioane de lei sunt asigurate de Ministerul Lucrărilor Publice, prin Agenția Națională pentru Locuințe, iar 4,55 de milioane de lei reprezintă finanţarea asigurată de Primăria Mediaş. Banii care provin de la bugetul local al Mediașului vor fi folosiți pentru realizarea utilităţilor şi a dotărilor tehnico-edilitare. Cele 88 de locuințe ANL vor fi construite pe strada Gheorghe Lazăr din Mediaș. Este vorba despre cartierul din zona Târgului din municipiu. Lucrarea ar urma să fie finalizată într-un an și jumătate. Pentru informații asupra modului în care se poate intra în posesia unei locuințe ANL vă îndemnăm să vă adresați cu încredere Direcției Patrimoniu din Primăria Mediaș.

 

Un minor de 16 ani din comuna Șura Mare a dispărut de acasă. Poliția solicită sprijin pentru găsirea lui

Polițiștii sibieni caută un minor în vârstă de 16 ani a cărui plecare voluntară de la domiciliu a fost sesizată la data de 16 iunie. Cetățenii care pot oferi informații cu privire la acest minor sunt rugați să apeleze 112. La data de 16 iunie a.c., o femeie a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu cu privire la faptul că, la data de 25 mai a.c., fiul său, CĂLDĂRAR PETRIȘOR, în vârstă de 16 ani, a plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Șura Mare într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Semnalmente: înălțime 1,70 m, greutate 80 kg, ochi căprui, păr șaten, constituție atletică. Nu prezintă semne particulare. La data plecării purta pantaloni tip blue-jeans de culoare albastră, cămașă de culoare neagră, haină de culoare negră și pantofi sport de culoare roșie. Persoanele care pot oferi informații cu privire la acest minor sunt rugate să apeleze de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

 

Grupare infracţională specializată în înşelăciuni de plasare a forței de muncă, destructurată de polițiștii sibieni

La data de 17 iunie a.c., D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Sibiu și polițiștii sibieni de investigare a criminalității economice, delegați în cauză, au efectuat 39 de percheziții domiciliare în județele Sibiu (37), Teleorman(1) și Hunedoara(1) într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave în care sunt cercetați în acest moment 98 de suspecți persoane fizice și juridice. Perchezițiile domiciliare au vizat atât locuințe private, cât și 13 sedii de societăți comerciale de pe raza județelor amintite. Din cercetările efectuate până în prezent în cauză a rezultat faptul că, în perioada februarie 2014 – prezent, în municipiul Sibiu ar fi fost înființate mai multe societăți comerciale, administrate de aceleași persoane, având ca obiect principal de activitate plasarea forței de muncă în străinătate, cu intenția desfășurării de activități ilicite prin inducerea în eroare a persoanelor de bună-credință. Persoanele angrenate în activitatea infracțională ar fi postat anunțuri pe diferite site-uri de profil din România prin care ar fi promis un loc de muncă avantajos în străinătate, convingându-i telefonic pe cei interesați să se prezinte la sediul din municipiul Sibiu unde, contra unei sume de bani cuprinse între 400 – 700 de lei, ar fi oferit garanția unui loc de muncă. În realitate, persoanele în cauză nu ar fi întreprins nicio activitate în scopul obținerii de locuri de muncă, urmărind doar obținerea de câștiguri ilicite. Prin acest mod de operare, ar fi fost prejudiciate peste 4.000 de victime, valoarea sumelor încasate ilicit depășind 2.000.000 de lei. În cauză, sunt indicii că, în realitate, numărul victimelor este mult mai mare, de peste 10.000 de persoane și, implicit, prejudiciul cauzat. În urma acțiunilor desfășurate în cursul acestei dimineți, la sediile I.P.J. Sibiu și D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu au fost aduse în vederea audierii 90 de persoane având calitatea de suspect și 40 de persoane având calitatea de martor. De asemenea, din locațiile vizate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză peste 200.000 de lei, documente, zeci de telefoane mobile și suporturi de stocare. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Sibiu, I.P.J. Teleorman și Hunedoara și al jandarmilor, precum și al polițiștilor din cadrul BCCO Alba – Iulia, SCCO Sibiu, SCCO Hunedoara și SCCO Teleorman. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, de Brigăzile de Operațiuni Speciale București și Alba Iulia și Serviciul de Operațiuni Speciale Sibiu.

 

Tânăr din comuna Axente Sever cercetat penal pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat

La data de 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Axente Sever au reținut un tânăr în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna Axente Sever, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. În fapt, tânărul este bănuit că, în cursul nopții de 12/13 iunie, ar fi pătruns într-o locuință de pe raza localității Șoala, de unde ar fi sustras doua motofierăstraie, un telefon mobil și un moped, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 4.000 de lei. Față de persoana în cauză, s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Postului de Poliție Axente Sever.

 

Cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în Mediaș. Prejudiciul creat se ridică la suma de 2.700 de lei

La data de 15 iunie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au reținut un tânăr în vârstă de 16 ani, domiciliat în localitatea Buzd, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în formă continuată. În fapt, în urma investigațiilor desfășurate, a rezultat că, în zilele de 22, respectiv 23 mai, un tânăr în vârstă de 16 ani, din Buzd, și un medieșean,   vârstă de 42 de ani, ar fi sustras o poșetă din coșul unei biciclete și bani dintr-un autoturism, ambele aflate în zona centrală în municipiului Mediaș. Prejudiciul creat se ridică la suma de 2.700 de lei. Față de adolescent s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș pentru aplicarea unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș în vederea depistării celui de-al doilea presupus autor și aplicării măsurilor legale în consecință.

 

Zeci de sancțiuni contravenționale și permise reținute de polițiști sibieni în weekend

În perioada 12 – 14 iunie a.c., polițiștii sibieni au constatat 17 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 45 de permise de conducere și au aplicat 605 sancțiuni contravenționale în valoare de 170.000 de lei. Exemple semnificative:

– La data de 12 iunie a.c., în jurul orei 15,00, pe raza localității Vurpăr, polițiștii au identificat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitate, în timp ce conducea un moped fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele tânărului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. De asemenea, proprietarul mopedului, în vârstă de 27 de ani, tot din localitatea Vurpăr, este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințare.

– La aceeași dată, în jurul orei 15,30, tot în localitatea Vurpăr, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 23 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

– La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 20,30, în satul Nou din comuna Roșia, polițiștii rutieri au depistat un șofer aflat sub influența alcoolului în timp ce conducea un autoturism pe strada Turcești. Este vorba despre un localnic în vârstă de 47 de ani, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. În prezent, conducătorul auto este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

– La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 22,00, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe strada Principală din satul Daia. Testarea sibianului în vârstă de 62 de ani a rezultat într-o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a refuzat însă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 337 din Codul Penal.

– La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 00,15, pe raza comunei Nocrich, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un localnic în vârstă de 44 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele bărbatului fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

– La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 17,00, pe raza comunei Șeica Mare, polițiștii au verificat alcoolscopic un alt șofer, depistat la volanul unui autoturism condus pe DJ 141A. Este vorba despre un sibian în vârstă de 71 de ani, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

– La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 21,30, pe strada Cooperativei din satul Hamba, polițiștii rutieri au continuat activitățile de depistare a conducătorilor auto care încalcă normele rutiere. Cu această ocazie, un localnic în vârstă de 44 de ani a fost depistat la volanul unui autoturism deși nu deține dreptul de a conduce. De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă a refuzat recoltarea probelor biologice. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

 

Cum va fi vremea în acest weekend la Mediaș. Prognoza meteo detaliată pentru următoarele trei zile

Veștile cu privire la vreme nu sunt dintre cele mai bune. Conform prognozei, pe arii relativ extinse vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, în care vor predomina descărcările electrice, aversele torenţiale, grindina şi vijeliile. Meteorologii precizează că, până la jumătatea săptămânii viitoare, gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în cea mai mare parte a ţării. Mercurul din termometre va arăta între 14 şi 22 grade Celsius la Mediaș. 

Vineri, 12 iunie 2020

Începutul acestei zile ne va întâmpina cu cer înnorat și ploaie. În timpul zilei, cerul se va păstra înnorat și ploaia va continua. Aceasta nu se va opri nici seara.
Vremea din bătrâni: astăzi, pe data de 12 iunie, bătrânii obișnuiau să prezică vremea din această zi zicând: dacă este o zi uscată dar călduroasă, atunci ne putem aștepta la o vară calmă, în lunile următoare nu vom avea vreme rece. Dacă în schimb este o zi ploioasă, vara aceasta va fi una ploioasă, ne așteptă un an bogat în recolte. Biserica creștină ortodoxă îl sărbătorește astăzi pe Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare.
Temperatura minimă: +15°
Temperatura maximă: +20°
Cantitate precipitații: 20.8 mm
Probabilitate precipitații: 80 %
Acoperire cu nori: 95 %
Viteza vântului: 9 km/h
Direcția vântului: Nord-Vest
Index UV (Ultraviolete): 3
Presiunea atmosferică: 1008 hpa
Vizibilitate: 9.1 km
Răsărit soare: 05:27
Apus soare: 21:12
Răsărit lună: 01:39
Apus lună: 12:09
Extreme în ultimii 130 de ani la Mediaş: maxim: 40.1° (1956), 4.3° (1939).

Sâmbătă, 13 iunie 2020

Începutul acestei zile ne va întâmpina cu cer înnorat și ploaie. În timpul zilei, cerul se va păstra înnorat și ploaia va continua. Aceasta nu se va opri nici seara.
Vremea din bătrâni: se zice că dacă vom avea parte de ceață în dimineața zilei de 13 iunie, atunci ne putem aștepta ca anul acesta să fie unul ploios, unul în care se fac recoltele, un an bogat în porumb și grâu. Dar, de asemenea, aceste ploi pot produce inundații în unele zone. Dacă avem o dimineață frumoasă în această zi, atunci vom avea parte de vreme caldă. Creștinii o sărbătoresc azi, 13 iunie, pe Sfânta Muceniță Achilina.
Temperatura minimă: +14°
Temperatura maximă: +20°
Cantitate precipitații: 14.9 mm
Probabilitate precipitații: 73 %
Acoperire cu nori: 82 %
Viteza vântului: 8 km/h
Direcția vântului: Vest
Index UV (Ultraviolete): 6
Presiunea atmosferică: 1007 hpa
Vizibilitate: 12 km
Răsărit soare: 05:27
Apus soare: 21:12
Răsărit lună: 02:02
Apus lună: 13:12
Extreme în ultimii 130 de ani la Mediaş: maxim: 41.0° (1958), 2.2° (1993).

Duminică, 14 iunie 2020

Începutul acestei zile ne va întâmpina cu cer înnorat și ploaie. În timpul zilei, cerul se va păstra înnorat și ploaia va continua. Aceasta nu se va opri nici seara.
Vremea din bătrâni: în această zi de iunie, prognoza meteo ne este prezisă în funcție de apariția și direcția vântului. Dacă este o zi însorită dar cu vânt puternic care bate dinspre nord, atunci următoarea perioadă va fi una călduroasă și fără ploi. În schimb, dacă acesta bate dinspre est, atunci vom avea în vedere o schimbare în rău a vremii cu posibile averse de ploaie. Creștinii îl sărbătoresc azi pe Sfântul Prooroc Elisei.
Temperatura minimă: +17°
Temperatura maximă: +22°
Cantitate precipitații: 12.6 mm
Probabilitate precipitații: 70 %
Acoperire cu nori: 58 %
Viteza vântului: 5 km/h
Direcția vântului: Est
Index UV (Ultraviolete): 6
Presiunea atmosferică: 1007 hpa
Vizibilitate: 14 km
Răsărit soare: 05:27
Apus soare: 21:13
Răsărit lună: 02:22
Apus lună: 14:15
Extreme în ultimii 130 de ani la Mediaş: maxim: 40.9° (1915), 3.6° (1952).

 

Bărbat din comuna Alma, bănuit de incendierea unui autoturism și conducere fără permis, reținut

La data de 8 iunie 2020, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au reținut un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Alma, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat. Bărbatul este bănuit că, la data de 2 iunie a.c., în jurul orei 17:30, ar fi condus un autoturism de la domiciliul său până în orașul Dumbrăveni, pe strada Cuza Vodă, unde ar fi incendiat apoi un alt autoturism, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi cu proprietarul mașinii. La data de 8 iunie 2020, polițiștii l-au reținut pe bărbat 24 de ore pe bază de ordonanță, iar la data de 9 iunie 2020, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș a dispus plasarea presupusului făptaș sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni.

 

Zeci de sancțiuni contravenționale și permise reținute de polițiști sibieni în weekend

Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere au fost constatate de poliţiştii din judeţul Sibiu, în urma acțiunilor de supraveghere și control în traficul rutier. Polițiștii de la Rutieră au acționat pe toate șoselele din județ, dar și din localități.

– La data de 5 iunie a.c., în jurul orei 21:00, pe strada Principală din localitatea Daia, polițiștii rutieri au depistat un șofer aflat sub influența alcoolului, cu o concentrație de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele bărbatului în vârstă de 44 de ani, domiciliat în satul Cornățel, comuna Roșia, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

– La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 23:00, pe DJ 106E, între localitățile Poiana Sibiului și Jina, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în localitatea Rod. Pentru verificarea documentelor, tânărul a prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autoritățile italiene, însă, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că documentul este unul fals, cel în cauză neavând dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, uz de fals și complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

– La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 07:00, pe DN 14, în orașul Copșa Mică, polițiștii rutieri au depistat un medieșean în vârstă de 58 de ani în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere valabil pe teritoriul României. Pe numele bărbatului s-a deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

– La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 07:00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus în Piața Andrei Șaguna de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în localitatea Dârlos. În urma testării alcoolscopice a șoferului, s-a constatat că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan, având o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

– La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 15:30, pe raza localității Jina, a fost depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului.
Este vorba despre un localnic în vârstă de 21 de ani, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în această situație s-a întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

– La aceeași dată, în jurul orei 19:00, în municipiul Mediaș, pe strada Blajului, un localnic în vârstă de 33 de ani a fost depistat conducând sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. În prezent, bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

– La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 19:00, pe raza localității Coveș, un bărbat în vârstă de 58 de ani, localnic, a condus un moped aflându-se sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

– La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 20:00, în municipiul Sibiu, pe Bulevardul General Vasile Milea, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au depistat un localnic în vârstă de 23 de ani în timp ce conducea un autoturism deși nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele sibianului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

– La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 22:30, pe strada Samuel Brukenthal din orașul Avrig, polițiștii formațiunii rutiere din cadrul Poliției Orașului Avrig au depistat un tânăr în vârstă de 24 de ani în timp ce conducea un autoturism deși dreptul său de a conduce autovehicule pe drumurile publice era suspendat. Pe numele șoferului s-a deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

– Tot în sera zilei de 6 iunie, în jurul orei 23:00, în localitatea Hamba, a fost depistat un alt șofer băut. Este vorba despre un sibian în vârstă de 56 de ani a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma acestei constatări, pe numele conducătorului auto s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

– La data de 7 iunie a.c., în jurul orei 01:00, pe DJ 105G, în localitatea Turnu Roșu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 49 de ani. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul afișat de aparatul etilotest fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

– Seria depistării șoferilor sub influența alcoolului a continuat în jurul orei 03:00, când, în orașul Tălmaciu, pe strada 1 Decembrie, polițiștii au depistat un localnic în vârstă de 48 de ani în timp ce conducea un autoturism având o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

– În dimineața zilei de 7 iunie a.c., în jurul orei 08:00, pe DJ 105G, în afara localității Racovița, un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost depistat la volanul unui autoturism deși dreptul său de a conduce este suspendat. În cauză, pe numele conducătorului auto s-a întocmit dosar penal de cercetare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are acest drept suspendat.

– La data de 7 iunie a.c., în jurul orei 15:30, pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș polițiștii au depistat un prahovean în vârstă de 44 de ani în timp ce conducea o autoutilitară deși se afla sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

– La data de 7 iunie a.c., în jurul orei 15:30, pe DJ 105G, în zona trecerii la nivel cu calea ferată Podu Olt, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu au depistat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Tălmaciu, în timp ce conducea un moped fără a deține permis de conducere și având o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele tălmăceanului s-a întocmit un dosar penal de cercetare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

– La data de 7 iunie a.c., în jurul orei 21:00, pe DC 5, în afara localității Șeica Mare, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în Slimnic. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan are dreptul de a conduce suspendat. De asemenea, polițiștii au stabilit că autoturismul în cauză este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe mașină este unul fals. Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având număr fals de înmatriculare.

– La data de 8 iunie a.c., în jurul orei 11:00, un bărbat a reclamat faptul că, în cursul nopții precedente, autoturismul său parcat în fața imobilului în care domiciliază pe raza localității Roșia, a fost avariat în urma producerii unui eveniment rutier.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că, la data de 8 iunie, în jurul orei 00:30, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere, un localnic în vârstă de 22 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu autoturismul parcat. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. De asemenea, tânărul este bănuit că, în dimineața zilei de 8 iunie, în jurul orei 08:00, ar fi spart mai multe geamuri ale imobilului în dreptul căruia s-a produs evenimentul rutier. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și distrugere.

– La data de 8 iunie a.c., în jurul orei 08:00, pe strada Hambei din localitatea Șura Mare, un alt șofer a fost identificat în timp ce conducea sub influența alcoolului. Având o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele localnicului în vârstă de 42 de ani s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

– La data de 8 iunie a.c., în jurul orei 11:30, pe DJ 106, în localitatea Ighișul Vechi, polițiștii au depistat un localnic în vârstă de 58 de ani în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare. Bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de articolul 334 aliniatul 1 și aliniatul 2 din Codul Penal.