Joi, 19 septembrie 2019, de la ora 18:00, la Sala Traube, baritonul Vasile Chișiu va susține un spectacol de operă în scop caritabil. Alaturi îi vor fi soprana Egle Chișiu, tenorul Vlad Miriță și pianista Mihaela Vâlcea.

Vasile Chișiu, care din agricultor a devenit bariton

Baritonul Vasile Chișiu s-a născut la Mediaș (România). A studiat Canto la Universitatea Națională de Muzică din București și la Conservatorul A. Scontrino din Trapani, Italia. Are doi copii senzaționali și o soție, soprana Egle Chișiu, care s-a născut într-o familie de intelectuali din Vilnius (Lituania). În anul 1996, Vasile Chişiu a fost desemnat cel mai tânăr fermier din România, premiu oferit de Fundaţia Fermier. Ulterior a fost invitat la diferite congrese internaţionale de profil, iar cel de la Bruxelles din anul 1997 i-a marcat începutul unei alte vieţi. „Fiecare participant trebuia să-şi promoveze ţara, iar eu m-am îmbrăcat în costum naţional, am cântat cântece populare (deja aveam lansat un CD). Am cântat şi «O sole mio», dar nu ştiam prea bine cuvintele, îl văzusem la televizor pe Pavarotti şi mi-a rămas în minte. La finalul melodiei, jurnaliştii de la televiziunea Rai 1 au venit la mine, au făcut o plecăciune şi mi-au spus: felicitari maestro! Apoi ceilalţi consileri europeni mi-au spus că eu trebuie să devin solist de operă, nu trebuie să-mi irosesc talentul. Şi aşa am facut, la începutul anilor 2000 am renunţat la agricultură”, a declarat Vasile Chişiu. La insistenţele cântăreţei de muzică populară Lucreţia Ciobanu, Vasilie Chişiu a început să se pregătească pentru admiterea la Conservator alături de profesoarele Ana Stratulat şi Crina Popovici. În anul 2006, Vasile Chişiu a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, secţia canto. A obţinut bursa Socrates la Conservatorul Antonio Scontrino din Trapani, Italia şi a urmat studii de canto cu maeştrii Corneliu Fănăţeanu şi Eduard Tumagian. A participat la cursuri de masterclass conduse de nume mari precum: Mariana Nicolesco, Ludovic Spiess, Leontina Văduva, Constantin Zaharia, Ileana Cotrubaş, Viorica Cortez, Eduard Tumagian, Nelly Miricioiu. Din anul 2005, Vasile Chişiu este solist al Operei Naţionale Bucureşti şi a susţinut concerte în ţări precum Germania, Lituania, Italia, Ungaria. Printre premiile pe care le-a obţinut se numără: Grand Prix oferit de regiunea Oder-Spree, în cadrul cursurilor de Opera „Oper Oder Spree 2006” în Cetatea Beeskow, Germania, şi premiul Fundaţiei Darcleè la Concusul Internaţional de Canto Hariclea Darcleè (Brăila).