Municipiul Mediaș este membru al Consorțiului „Sibiu, Regiune Gastronomică Europeană 2019”, alături de Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, Universitatea Lucian Blaga Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu. Pe parcursul anului 2019, regiunea Sibiului va găzdui numeroase evenimente, grupate sub forma unor festivaluri gastronomice, piețe cu produse locale, proiecte educative și de cercetare, conferințe și multe altele. Regiunea Sibiu va găzdui în perioada 11 – 14 februarie 2019 a 16-a întâlnire a platformei Regiunilor Gastronomice Europene. Toate regiunile europene care au purtat acest titlu începând cu anul 2016, precum și cele care vor purta titlul până în 2021 vor lua parte la acest eveniment. Tematica întâlnirii o reprezintă conexiunea urban – rural, pentru care regiunea noastră a fost aleasă ca un exemplu de bună practică. Invitații vor dezbate subiecte conexe legate de gastronomie și vor descoperi în cele 4 zile câteva din exemplele de succes sibiene. Ceremonia de transfer a titlului va avea loc în data de 12 februarie 2019, începând cu ora 19.00, în sala de ceremonii a Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, str. Revoluției, nr 3-5. La ceremonie vor putea participa, pe lângă invitații locali, regionali și naționali și 200 de sibieni. De asemenea, în cadrul aceluiași program „Sibiu, Regiune Gastronomică Europeană 2019”, în data de 13 februarie 2018, delegația Platformei Regiunilor Gastronomice Europene vor fi prezenți la Mediaș.
Programul evenimentului este următorul:
– 19:00 – 19:30: Primirea participanților
– 19:30 – 20:30: Ceremonia de transfer a titlului
– 20:30 – 22:30: Animații gastronomice și sesiuni de live-cooking în exterior

Sibiu – regiune gastronomică europeană 2019

Cultura gastronomică va fi noua direcție de dezvoltare a Sibiului în următorii ani, după ce la începutul anului 2017, Institutul Internațional pentru Gastronomie, Cultură, Arte și Turism i-a decernat titlul de Regiune Gastronomică Europeană în 2019. Până acum, Minho (Portugalia) și Catalonia (Spania) au purtat acest titlu în 2016, au urmat Riga-Gauja (Letonia), Lombardia de Est (Italia) și Aarhus (Danemarca) în 2017, iar anul acesta, cele două regiuni gastronomice sunt Provincia Noord-Brabant (Olanda) și Galway (Irlanda). Pentru anul 2019, Sibiul și Regiunea Egeei de Sud (Grecia) vor răspunde acestei provocări, de a aduce în prim plan cultura gastronomică locală și de a convinge oamenii să se alăture unei inițiative care ar putea avea efecte vizibile pe temen lung. Autoritățile publice locale s-au angajat să aloce 8,6 milioane de euro. De implementarea programului „Sibiu, regiune gastronomică 2019” nu se ocupă o singură instituție, ci un consorțiu format din șase parteneri: Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Mediaş, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu şi Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu. Aceste instituții vor trebui să lucreze împreună pentru a implementa toate obiectivele pe care le-au cuprins în dosarul de candidatură.