Consiliul de administraţie al Romgaz, una dintre cele mai mari companii controlate de stat, anunţă că Sebastian Tcaciuc renunţă la mandatul de administrator al companiei începând cu 11 august. Sebastian Tcaciuc a preluat atribuţiile de preşedinte al boardului în luna mai a acestui an, înlocuindu-l la momentul respectiv pe Dumitru Chisăliţă. Totodată, compania precizează că Sorana Rodica Baciu va prelua provizoriu acestă funcţie începând cu 11 august, până la întrunirea următoarei Adunări Generale Ordinare a Acţionarilor. Romgaz (SNG), cel mai mare producător şi principalul furnizor de gaze naturale din România, este controlat în proporţie de 70% de Ministerul Energiei, în timp ce cele cinci societăţi de investiţii financiare au 2,5%, iar fondurile de pensii private Pilon II au 6%.