În cadrul etapei cu numărul 12 a campionatului Ligii 1, Gaz Metan Mediaș va juca sâmbătă, 5 octombrie 2019, de la ora 14:30 pe teren propriu cu Academica Clinceni. Conducerea clubului Gaz Metan scoate la vânzare bilete pentru acest meci în ziua de vineri, între orele 16:00 – 19:00, iar sâmbătă în intervalul orar 11:00 – 14:30 la casieriile Stadionului” Gaz Metan”. Prețul unui bilet la tribuna 1 este de 10 lei la tribuna 2 este de 5 lei. Acestea pot fi achiziționate și online de AICI, iar la stadion scanați biletul direct de pe telefon.

De știut pentru spectatori

Aducem la cunoştinţă spectatorilor că fumatul, consumul de seminţe, introducerea pe stadion a orice fel de recipient (sticlă, cană, bidon, doză, pet etc.) confecţionat din plastic, sticlă sau alte materiale fragile sau casante, băuturi alcoolice de orice fel, droguri, substanţe stimulente sau psihotrope, făclii, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare ori fumigene, iritant – lacrimonege sau paralizante, ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care conduc la producerea actelor de violenţă sunt interzise în incinta sectoarelor de tribună. Fumatul este permis doar în locurile special amenajate din jurul stadionului. Aceste fapte se sancţionează cu amendă de la 100 la 10.000 lei şi suspendarea pe o perioadă de la 1 la 6 luni a dreptului de a organiza clubul competiţii sportive!