Bisericile Greco-Catolică, Romano-Catolică, Reformată, Unitariană și Evanghelică din Mediaș organizează și în acest an Săptămâna de Rugăciune Ecumenică pentru Unitatea Creștinilor. Aceasta va avea loc începând de luni, 27 ianuarie până vineri, 31 ianuarie. Sub motto-ul: “Ei ne arătau o deosebită omenie”, toţi creştinii medieşeni şi din împrejurimi sunt invitaţi în fiecare seară la un pelerinaj prin bisericile oraşului, la slujbe pentru unitatea creştinilor. Luni, 27 ianuarie, Săptămâna de Rugăciune începe la Biserica Greco-Catolică ” Înălțarea Domnului” de pe strada Mihai Viteazu și continuă marți la Biserica Romano-Catolică „Neprihănita Zămislire” tot de pe strada Mihai Viteazul. Miercuri, 29 ianuarie, seara de rugăciune se va desfășura la Biserica Reformată de pe strada Unirii din municipiu, iar joi la Biserica Evanghelică „Sfânta Margareta” din Piața Castelului. Săptămâna de rugăciune se va încheia vineri, 31 ianuarie, la Biserica Unitariană de pe strada Theodor Aman. Sumele de bani care vor fi colectate în cele cinci seri de rugăciune vor fi oferite Centrului de Recuperare Neuromotorie „Pruncul Iisus” din oraș. Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor a fost instituită în 1908, când s-a hotărât ca în a treia săptămână a lunii ianuarie să fie organizate seri de rugăciune comună pentru credincioșii diferitelor confesiuni. În fiecare an se alege o temă de meditație, iar reprezentanții confesiunilor creștine rostesc în biserici cuvinte de învățătură.

Sursa: Radio Ring