festivalul-filmului-european

Cea de-a XX-a ediţie a Festivalul Filmului European va avea loc între 5-29 mai în şase oraşe din România,prezentând o retrospectivă variată de filme europene, lungmetraje, scurtmetraje, animaţii, filme experimentale,discuţii cu actori, regizori, dar şi ateliere de limbaj cinematografic şi expoziţii.

Ediţia din 2016 este cea mai generoasă de până acum: un număr impresionant de filme, 85, proiecţii în nu mai puţin de 8 săli în Bucureşti, şi cel mai mare număr de ediţii locale, 5. Festivalul va fi prezent în Hunedoara (27–29 mai), Tîrgu Mureş (20–22 mai), Timişoara (27–29 mai), şi, în premieră, în Baia Mare (13–15 mai) şi Cluj-Napoca (20–22 mai). Colecţia de filme cuprinde două filme nominalizate la Oscar 2016 pentru cel mai bun film într-o limbă străină, „Scrimerul” (Finlanda, 2015) şi „Mustang” (Turcia – Franţa, 2015), precum şi câştigătorul la această categorie, „Fiul lui Saul”, (Ungaria, 2015). „Fiul lui Saul” a câştigat premiul pentru cel mai bun film într-o limbă străină şi la Globurile de Aur. Festivalul propune, totodată, întâlniri cu membrii echipelor următoarelor filme: „Comunitatea” (Danemarca, 2016) şi „Vânătoarea” (Danemarca, 2012) – sesiuni de Q & A cu actorul Lars Ranthe, la proiecţia filmelor: 5 mai la cinema PRO, respectiv 6 mai cinema Elvire Popesco; „Dincolo de calea ferată” (România, 2016) – întâlnire cu regizorul Cătălin Mitulescu şi actorii Ada Condeescu şi Alexandru Potocean, 8 mai, cinema Elvire Popesco; Întrebări şi răspunsuri cu tineri regizori români Alina Manolache, Roxana Stroe, Lari Gligor şi Iulian Stanciu, 7 mai, cinema Elvire Popesco; Întrebări şi răspunsuri cu regizorii filmelor „Milika” (Republica Moldova, 2015) şi „Ecouri” (Republica Moldova, 2015), Valeriu Jereghi şi Dumitru Grosei, 7 mai, cinema Elvire Popesco; „Rapsodia bulgară” (Bulgaria, 2014) – întâlnire cu regizorul Ivan Nitcev, 10 mai, Cinemateca Eforie; „Hotel Dallas” (România, 2016) – întâlnire cu câţiva dintre membrii echipei filmului, 13 mai, la Centrul Ceh. Festivalul este organizat de Institutul Cultural Român, împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Uniunea Cineaştilor din România şi Arhiva Naţională de Filme, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene, sub egida EUNIC Bucureşti.

Moartea domnului Lăzărescu în emoticons:

👴 🏢  😻 😼 😽   …

🙍 📱 🚑 …

⛑🏥🌇…

🌃🔎🏙🔎…

💔🕖 🕗 🕘 👸….