În perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret va desfășura proiecte cultural – educative care urmăresc atragerea unui public cât mai divers (multicultural, aparținând unor categorii distincte de vârstă), menit să crească gradul de implicare și conștientizare asupra evenimentelor istorice de la 1918. Proiectul ,,Cultura și sportul ne unesc în Anul Centenarului Marii Uniri’’ cuprinde următoare teme:

1. Păstrarea și conservarea tradițiilor populare, respectiv a tradițiilor gastronomice

• Festivalul medieval – 13-15 iulie – Mii de medieșeni și turiști se vor bucura de produsele tradiționale, vor gusta preparatele pregătite de meșteșugari, de cavaleri și de domnițe în cadrul atelierelor de gastronomie organizate in Piaţa Regele Ferdinand I.
• European Young Chef Award 2018 -11 – 12 august – Primăria Municipiului Mediaş va organiza la Hanul Greweln un un concurs pentru tinerii bucătari. Va avea loc o preselecție a unui tânăr bucătar, care să fie reprezentantul Sibiului la concursul din Irlanda, Galway.
• Festivalul Recoltei – 6 – 7 octombrie. În Piața Corneliu Coposu vor fi amplasate standuri cu preparate tradiționale și produse preparate de către gospodine în bucătăria personală (gemuri, zacuscă, siropuri). Totodată, pentru toți participanții vor pregăti un ceaun mare cu zacuscă, cei prezenți degustând preparatul. Nu vor lipsi mustul și vițelul la proțap, atracția din acest an. În juriu sunt invitaţi sa participe bucătari de marcă ai orașului: Marius Greab și Tiberiu Csiszer, vedete ale show-urilor culinare televizate.
• Târgul de Crăciun – 6 decembrie. În Piața Regele Ferdinand I vor fi prezenți producători locali din Mediaș și din zonă, atât cu produse culinare dulci, cât și cu vin fiert sau produse tradiționale (brânză, pâine de casă). In centrul orașului se vor auzi colinde, vor fi organizate ateliere, concursuri pentru cei mici, vor fi spuse povești, iar invitații care vor participa la Târgul de Crăciun organizat de către Primăria Municipiului Mediaș vor avea parte de multe surprize. Moș Crăciun se va plimba printre copii, iar personaje din poveste vor sta de vorba cu cei mici.

2. Sprijinirea și punerea în valoare a creativității, precum și promovarea artiștilor locali

• Concerte de fanfară – în lunile iulie si august – Fanfara ,,Formusika” sub conducerea dirijorului Viorel Mailat, va anima în mai multe rânduri Piața Regele Ferdinand I si la Hanul Greweln, cu muzică de promenadă, jazz, precum și cu piese din repertoriul internațional.
• Festivalul concurs de muzică folk – 8 – 9 decembrie – Ajuns la cea de a XXXV-a ediţie, se va adresa tuturor creatorilor şi interpreţilor de muzică folk care vor dori să debuteze şi să se afirme la cea mai longevivă manifestare de acest gen din România, invitând toți iubitorii muzicii de calitate.

3. Promovarea serviciilor culturale, muzeale și turistice

• Toate cele trei Sesiuni Naţionale de Comunicări Ştiinţifice vor cuprinde susţinerea de către oameni de ştiinţă şi de cultură – cadre didactice, muzeografi, cercetători, etc. – a unor comunicări ştiinţifice dedicate acestui eveniment. Prin întreaga desfășurare, sesiunile s-au impus ca activităţi ştiinţifice cu impact cultural semnificativ, devenind manifestări recunoscute la nivel naţional pentru valoarea contribuţiilor din domeniul cercetării istoriei, culturii şi civilizaţiei româneşti.
• Biblioteca Municipală „St. L. Roth“ se alătură sărbătoririi Centenarului printr-o serie de acţiuni, dintre care menţionăm: ,,Trăiască România Dodoloaţă!”, care presupune evocarea operelor scriitorilor români, precum şi reflectarea Marii Uniri în conştiinţa românilor, „Unirea exprimată prin simbol heraldic aşa cum se reflectă în filatelie” precum şi ,,Noi suntem România”, care include vizionarea unor materiale despre derularea evenimentelor înfăptuirii Marii Uniri, precum şi reflectarea acestora în operele de artă. Participanţii vor avea astfel ocazia de a transpune printr-o exprimare plastică – acuarelă, grafică sau colaj – viziunea lor despre înfăptuirea actului istoric de la 1 decembrie 1918.
• Ca în fiecare an, în inima municipiului Mediaş, arta şi cultura medievală vor coborî în urbe, prin intermediul Festivalului ,,Mediaş Cetate medievală – Târg de meşteşuguri vii”, care va avea loc în luna iulie a acestui an.
Cetatea va primi între zidurile sale un alai de cavaleri îmbrăcaţi în armuri impresionante, domniţe, îmblânzitori ai focului, statui vivante, dresori de păsări de pradă, bufoni, trubaduri şi menestreli. Atât locuitorii, cât și turiștii se pot bucura de concerte de muzică medievală, spectacole de animație stradală, demonstrații de lupte, dansuri medievale, ateliere interactive, expoziții de arme și armuri sau demonstrații de măiestrie a meșteșugurilor tradiționale, totul într-o atmosferă de poveste.
• În aceeaşi tematică se înscrie şi „Noaptea Cavalerilor”, acţiune care va reuni majoritatea ordinelor cavalerești din Transilvania, în program fiind cuprinse scenete cu caracter medieval, expoziţii de arme şi costume, turniruri, jocuri de castel, prezentări de arme, cântece şi dansuri specifice epocii, jonglerii cu focul şi spectacole interactive cu publicul, evenimentul urmând a avea loc în luna septembrie 2018.

4. Promovarea activităților sportive, recreative, de sănătate, de ecologie și de divertisment

• Școala de vară pentru pitici. Să-i creștem frumos pe cei mici. În lunile iulie – august – septembrie vor fi organizate ateliere de creație artistică, expoziții de pictură, teatru, spectacole cu muzică pentru a pune în valoare talentul copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 – 18 ani. Locația va fi Hanul Greweln.
• Gala filmului românesc și Caravana TIFF– luna august. Capodopere ale cinematografiei naţionale, dar si filme noi, premiate la marile festivaluri de film vor fi proiectate la Hanul Greweln, timp de trei zile.
• Seria concertelor de vară va continua şi în acest an, medieșenii fiind așteptați la superconcerte susţinute în aer liber de artişti celebri și invitații acestora, în cadrul pitoresc al Hanului Greweln sau în Piaţa Regele Ferdinand I, locaţie cu multiple valenţe istorice. Concertele se vor desfăşura la sfârşit de săptămână şi se vor adresa atât iubitorilor de muzică de fanfară, cât şi celor care iubesc muzica pop, rock etc.
• Campionatului Național de Viteză în Coastă 2 – Cupa Mediașului – 26 august – Cupa Mediașului va fi organizată de catre Clubul Auto Crono sub tutela Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție – Serviciul Rutier Sibiu, a Poliției Municipale Mediaș, a Poliției locale Mediaș, a Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu, respectiv a Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu. Cavaleri ai sportului cu motor din Mediaș vor pune umărul la pregătirea și organizarea acestei etape: Dulăcioiu Ovidiu, Roșca Florin și Hermann Melczer. Vor fi prezenți peste 1000 de pasionați ai sportului cu motor pentru a-i aplauda pe toți concurenții care se vor intrece pe Hula Baznei.
• Mediaș Bike Marathon – 1 septembrie – este o competiție de ciclism cross country care are ca scop promovarea vieții active, mai aproape de natură și se adresează atât bicicliștilor amatori, cât și celor profesioniști. Vor fi implicate în jur de 500 de persoane: bicicliști, voluntari, organizatori și peste 300 de susținători pe tot parcursul traseelor.
• Marșul Fundițelor Roz – 1 octombrie – Se va organiza cea de-a șaptea ediție a Marșului Fundițelor Roz. Evenimentul face parte din Proiectul de prevenire a cancerului de sân – Pink Enter. Marșul se va desfăşura pe traseul Piața Regele Ferdinand I numărul 1 – Strada Petofi Sandor – Piața Corneliu Coposu. La Marșvor participa in jur de 200 de persoane care vor realiza la final, o fundiță mare roz în fața Primăriei și vor participa la conferința despre prevenția cancerului de sân susținută de medici din orașul nostru, în Sala de ședințe Daniel Thellmann.
• Let’s Do It Mediaș – luna octombrie – Peste 1.000 de persoane vor participa la acțiunea de voluntariat Let’s Do It Mediaș 2017. Cele mai importante zone în care voluntarii Let’s Do It Mediaş vor acționa în acest an vor fi Greweln, Wewern, Eleșteu, Barajul Ighiș, Automecanica, Binder Bubi, Hula Veche, Hula Nouă și Izvorul din Gura Câmpului.
• Deschiderea patinoarului – 5 decembrie – Patinoarul va fi o atracție atât pentru copii, cât și pentru tineri și adulți datorită mascotelor și personajelor de poveste care vor patina alături de iubitorii acestui sport. Vor fi organizate o serie de spectacole pe gheata susţinute de tineri talentaţi din Mediaș.
• „Gala Voluntarilor“ – 5 decembrie – Ziua Internațională a Voluntarilor. Vor fi premiaţi în lumina reflectoarelor voluntari din instituțiile de învățământ, din organizații neguvernamentale şi societăți comerciale, deoarece prin umanitate și altruism sunt exemple pozitive pentru cei din jur, indiferent de vârsta și domeniul în care își desfășoară activitatea.
• Sala Traube va fi din nou gazda unor spectacole de teatru care se adresează atât copiilor, cât şi adulţilor, un mix de piese de colecţie, cu teme şi modalităţi de expresie clasice, dar şi propuneri care aduc teatrul în perioada contemporană, în lumea iubitorilor teatrului şi artelor vizuale de toate vârstele.
• Anul cultural se va încheia cu ,,Târgul de Crăciun”, eveniment devenit deja tradiţie în contextul sărbătorilor de iarnă, în cadrul căruia vor fi amenajate căsuţe cu articole de sezon atent selecţionate, cadouri, artizanat, dulciuri, decoraţiuni şi ornamente, recreând astfel atmosfera de poveste. Ca în fiecare an, la eveniment vor fi invitați atât artiști locali cât și artiști renumiți pe plan național. În contextul acestei atmosfere, va funcționa şi un patinoar, care s-a bucurat în fiecare an de un real succes în rândul medieşenilor şi nu numai.

sursa foto: DACIA FILM