salacinema

CinEd — European Education for Youth, un proiect extins de educație cinematografică pentru elevii din Europa, se lansează anul acesta în România si va fi implementat de Societatea Culturală NexT si Asociația Culturală Macondo. Primele 10 orase care vor beneficia de programele proiectului sunt București, Alexandria, Buzău, Galați, Craiova, Mediaș, Târgu Mureș, Timișoara, Ploiești, Roman.

 Pe 8 aprilie va avea loc la București, în cadrul Festivalului Internațional de Film NexT, conferința de presă pentru lansarea oficială a proiectului, însoțită de o demonstrație a platformei online de unde profesorii vor putea descărca filmele din colecția CinEd pentru anul acesta, precum si o serie de materiale pedagogice concepute să vină în sprijinul implementării educației cinematografice în școli. Tot la începutul lunii aprilie, vor avea loc sesiuni de formare pentru profesorii doritori să ia parte la proiectul CinEd și să organizeze proiecții pentru elevi. Cadrele didactice vor putea să își creeze conturi gratuit pe platformă pentru a avea acces la resursele educaționale și la catalogul de filme, astfel încât un număr cât mai mare de elevi din România să își poată dezvolta o nouă perspectivă de-a privi și înțelege filmele de artă, devenind spectatori activi, cu viziuni critice. Catalogul de filme a fost realizat în urma unor întâlniri și sesiuni de lucru la care au participat toți partenerii CinEd (Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Cehia și România) si include anul acesta 11 lungmetraje și 3 scurtmetraje de diferite genuri, pentru elevi de toate vârstele, majoritatea premiate în festivaluri internaționale. Filmele din catalogul CinEd sunt: Pierrot Le Fou/ Pierrot Nebunul (regia Jean-Luc Godard, Franța, 1965), Rentree des classes/ Prima zi de școală (Jacques Rozier, Franța, 1956), Open the Door/ Deschide ușa (Joana Hadjithomas, Khalil Joreige, Franța, 2006), Petite lumiere/ Luminița (Alain Gomis, Franța, 2003), El espiritu de la colmena/ Spiritul stupului (Víctor Erice, Spania, 1973), En construcción/ În construcție (José Luis Guerin, Spania, 2001), Il Posto/ Postul (Ermanno Olmi, Italia, 1961), L’intervallo/ Intervalul (Leonardo di Costanzo, Italia, 2012), O Sangue/ Sângele (Pedro Costa, Portugalia, 1989), Uma Pedra no Bolso/ Un sâmbure de îndoială (Joaquim Pinto, Portugalia, 1988), Podslon/ Adăpost (Dragomir Sholev, Bulgaria, 2010), Problemat s komarite i drugi istorii/ Problema țânțarilor și alte povestiri (Andrey Paounov, Bulgaria, 2007), iar din România, Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (Cătălin Mitulescu, 2006) si Cea mai fericită fată din lume (Radu Jude, 2009). Toate filmele din colecția CinEd vor fi disponibile într-o varietate de formate care vor putea fi proiectate în spații diverse — de la cinematografe cu standarde profesioniste, la săli cu echipament minimal sau în sala de clasă. În cursul săptămânii ‘Școala Altfel’, între 18 — 22 aprilie, vor fi organizate proiecții pentru elevi. Programul complet al acțiunilor va fi anunțat în curând. CinEd este un proiect initiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză și susținut de programul Europa Creativă/ Media al Uniunii Europene. CinEd este un proiect implementat în România de Asociația Culturală Macondo și Societatea Culturală NexT cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Institutului Francez din București. CinEd este un program de educație cinematografică recomandat de Inspectoratul Școlar București.