Asociația „Produs de Cluj”, entitate care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, realizează în această perioadă un adevărat tur de forță prin principalele orașe ale Transilvaniei. Astfel, în weekendul 17-19 mai a.c., aceasta va poposi în municipiul Mediaş în Piaţa Corneliu Coposu. La fel ca anul trecut, la Mediaş vor fi prezenţi circa 60 de artizani renumiţi, care vor expune ii şi cămăşi tradiţionale, bijuterii lucrate de mână, curele şi haine din piele, obiecte şi jucării sculptate în lemn, precum şi sticlă tradiţională. Micii fermieri vor aduce cu ei produse tradiţionale din lapte şi din carne, uleiuri presate la rece din Luna şi Turda, miere de albine, prăjituri, ciocolată de casă şi turtă dulce. Zilnic, pe scena special amplasată vor avea loc spectacolele folclorice susţinute de către artişti din judeţul Cluj şi acompaniați de ceterași de la Cluj. Bucătari pricepuţi vor încinge grătarele şi vă vor delecta cu gustoase preparate gătite în aer liber. Pentru momentele de relaxare vizitatorii vor avea la dispoziţie un modern parc de distracţii şi activităţi special concepute pentru delectarea celor mici. Evenimentul este organizat de Asociația Produs de Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Mediaş.

Vom reveni cu detalii.