Primăria municipiului Mediaș a premiat săptămâna aceasta 19 elevi de la unitățile de învățământ din orașul nostru. Cei 19 elevi care au obținut rezultate foarte bune la etapele naționale și internaționale ale olimpiadelor și concursurilor organizate de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sporturilor au primit diplome și sume de bani. Între cei 19 elevi premiați s-au aflat și 7 elevi ai Liceului Teoretic Axente Sever, care au obținut rezultate școlare și extrașcolare deosebite in acest an. Este vorba de Pintea Călin Alexandru din clasa a IX-a Matematică Informatică, și de Mija Silviu din clasa a IX-a Instructor Sportiv, care s-au calificat la Olimpiada națională a „Meșteșugurilor artistice tradiționale”, dar și de elevele Daniela Beldean din clasa a X-a Științele Naturii și de Diana Borza din clasa a XII-a Științele Naturii, ambele participante la Simpozionul Internațional ”Apa – un miracol”, organizat de Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău. Lor li se adaugă performanțele sportive obținute de axentistele liceului nostru in domeniul tenisului. Tenisul de masă, prin Andreea Dragoman, absolventă a profilului de Științe Sociale, nu mai are nevoie de nici o prezentare. De asemenea câștigă tot mai mult teren și tenisul de câmp prin Melisa Luca, din clasa a X-a Matematică Informatică și prin Anastasia Iliescu din clasa a XI-a Științe Sociale, ele completând lista axentiștilor premiați de Primăria Municipiului Mediaș. Festivitatea de premiere a avut loc în sala de ședințe a Primăriei Mediaș și a fost oficiată de viceprimarul Christine Thellmann.