Piesa de teatru „D’ale carnavalului“ de Ion Luca Caragiale se va juca pe scena de la Sala Traube, marți, 28 februarie 2017, începând cu ora 19.00. În regia lui Toma Enache, distribuţia este una de zile mari : Constantin Bebe Cotimanis -“Pampon”, Victoria Cociaş – “Miţa”, Tomi Cristin -“Nae Girimea”, Liviu Cheloiu – “Iordache”, George Constantinescu – “Crăcănel”, Andreea Doinea- “Didina”, Sebastian Bălăşoiu – “Catindatul”, Valeru Ciurea – “Ipistatul” şi Nicolaie Tony Dincă – “Chelnerul”. „D’ale carnavalului” este un spectacol care propune publicului, o îmbinare armonioasă a textului clasic al lui Caragiale cu balul mascat din zilele noastre. Spectacolul este organizat de către S.C. Art Stigma cu sprijinul Primăriei Municipiului Mediaş. Biletele pentru acest spectacol se pot procura de la casieria Sălii Traube din Mediaș. Preţul unui bilet este de 50 de lei, respectiv 40 lei la balcon. Elevii beneficiază de o reducere de 50% la balcon.