Liceul Teoretic Axente Sever, în colaborare cu Federația Română Sportul pentru Toți, organizează vineri, 22 mai de la ora 14:00, campania Move Week 2020. Anul acesta activitatea se va desfășura doar în mediul online – zoom. În această campanie s-au mai implicat ca parteneri unității de învățământ din Mediaş, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.2 Sibiu. Înscrierile se pot face la adresa de email: c_miredda@yahoo.com sau pe site-ul axente.ro. Move Week, este un eveniment european anual, care promovează participarea regulată în sport, activităţi fizice şi o viaţă activă. Promovată pe întregul continent deja de opt ani, Move Week a devenit cea mai amplă manifestare de promovare a sportului şi mişcării, făcînd parte din campania NowWeMove, coordonată de International Sport and Culture Association Danemarca şi Federația Română Sportul pentru Toți.