Preşedintele clubului Gaz Metan, Ioan Mărginean, a declarat, vineri, că gruparea din Mediaş, aflată în insolvenţă, a rămas după ce i-a fost aprobat planul de reorganziare cu 700.000 de euro datorii, care trebuie achitate în trei ani. „Ne-a trecut planul de reorganziare, din 3.380.000 de euro datorii, am rămas cu 880.000 de euro, din care am plătit 180.000 din drepturile de televizare. Mai avem 700.000 de dat în trei ani. Este un plan bine făcut, deci echipa nu suferă, are toate condiţiile, salariile sunt la zi Ce să poţi mai spui decât să te gândeşti la fotbal, să dovedeşti că meriţi să joci şi să mergi la o echipă mai mare şi să te realizezi ca om. Am anunţat tot lotul încă din luna octombrie, pentru că este o selecţie continuă, că este inadmisibil ca un club ca Gaz Metan cu condiţiile de pregătire pe care le are la Mediaş să fie pe acelaşi loc cu Sepsi Sfântu Gheorghe şi cu Juventus Bucureşti, care joacă toate meciurile în deplasare. E clar că au condiţii mult mai slabe şi cu salarii mult mai mici. Având în vedere că a trecut palnul de reorganzare ne-am permis să mărim plafonul salarial şi cu această ocazie jucătorii trebuie să se gândească doar la fotbal”, a declarat Mărgienan, la Digi Sport, înaintea partidei de la Giurgiu, cu Astra, din etapa a XXIV-a a Ligii I. Gaz Metan Mediaş a intrat în insovenţă în octombrie 2016. Atunci, antrenorul Marcel Ţenter şi bachetbaliştii Slavisa Bogavac, Radomir Marojevici, Bojan Radetici, Kyle Shiloh, Georgios Tsiaras şi Tudor Dumitrescu au obţinut, la Tribunalul Sibiu, deschiderea procedurii insolvenţei privind debitoarea Club Sportiv Gaz Metan Mediaş.

sursa