Amatorii de mișcare din localitatea Blăjel și nu numai sunt așteptați la a patra ediție a Crosului Toamnei, care se va desfășura în 29 septembrie, la Blăjel. Competiția se va desfășura pe două trasee, de patru și 12 kilometri. La traseul de patru kilometri vor exista mai multe grupe de concurenți, de la opt ani și până la categoria peste 50 de ani, iar la traseul de 12 kilometri, se pot înscrie concurenți de la 14 ani și până la categoria de vârstă peste 50 de ani. Înscrierea concurenților se face în dimineața concursului, între orele 7:30 – 9:30, iar startul este programat pentru ora 10:00 din fața Bisericii Ortodoxe din Blăjel. Festivitatea de premiere va avea loc la ora 13:00. Potrivit organizatorilor, scopul principal al evenimentului se referă la popularizarea practicării sportului de masa în rândul populației din mediul rural, pentru practicarea exercițiului fizic într-un cadru organizat. Se dorește o recunoaștere și o promovare a evenimentelor sportive în mediul rural astfel încât acestea să devină o tradiție locală, iar numărul de participanți să crească de la o ediție la alta. Competiția este organizată de către Asociația Clubul Sportiv „Next Sports” Blăjel în parteneriat cu Primăria Blăjel, Direcția Județeană Sport și Tineret Sibiu și Asociația Județeană Sportul Pentru Toți Sibiu.