Dacă vrei să te înscrii în competiția de blogging Superblog să știi că înscrierile au început de la 1 septembrie 2018, ediție aniversară de 10 ani SuperBlog, iar la 1 octombrie începe competiția! Competiția este deschisă tuturor bloggerilor din România, indiferent de traficul blogului și de tematica abordată. SuperBlog 2018 se va desfășura în perioada 1 octombrie – 1 decembrie 2018 şi invită bloggerii participanți să-şi demonstreze creativitatea, să câștige recunoaștere și premii exersându-și pasiunea pentru blogging. Pentru a participa, ai nevoie doar de un blog în limba română, creativitate și pofta de a scrie articole originale, pe teme propuse de sponsorii competiţiei. În SuperBlog ai ocazia sa te întreci cu tine și cu ceilalți, îți testezi abilitățile de blogger, cunoști branduri interesate de social media și colegi de blogosferă. Înscrie-te și tu în competiție și fă-ți cunoscute calitățile! Sponsorii SuperBlog abia așteaptă să-ți citească articolele! Toate probele concursului sunt opţionale, astfel încât poți participa doar la cele care te atrag cel mai mult. Cu cât participi însă la mai multe probe, cu atât îți cresc și șansele de câștig. Pe măsură ce participi la probele competiției, poți câștiga premii în produse sau bani la probele care îți vor aduce cele mai mari punctaje. Totodată, acumulezi puncte care contează în clasament, având astfel șanse la premiile suplimentare rezervate finaliștilor, adică celor care au participat la toate probele competiției. Alătură-te și tu comunităţii SuperBlog şi arată ce poți!