Începând de astăzi Unitatea de Asistenţă Medico – Socială beneficiază de o capacitate de 44 locuri, în urma reabilitării unui corp de clădire, unde au fost amenajate trei saloane şi un spaţiu de recreere.
„Unitatea de Asistenţă Socială asigura servicii medicale, de îngrijire şi sociale în limita a 35 de locuri, care s-au dovedit a fi insuficiente pentru că în permanenţă au existat cereri în aşteptare. Acest fapt ne-a determinat să mărim capacitatea cu un număr de 9 locuri în trei saloane aflate într-un corp de clădire existent. Activitatea va fi susţinută în continuare fără a se modifica structura de personal. Corpul de clădire a fost reabilitat, astfel fiind create condiţii optime pentru acordarea serviciilor la standarde de calitate. Mă bucur că am reuşit să finalizăm această investiţie care vine în sprijinul persoanelor vârstnice cu afecţiuni cronice care necesită permanent sau temporar asistenţă specializată“ a declarat primarul municipiului Mediaş, Teodor Neamţu.