Vacanţele exotice au devenit tot mai atractive pentru turiştii români în ultimii 2-3 ani, observându-se creşteri importante ale rezervărilor pentru destinaţiile îndepărtate şi calde pe durata sezonului de iarnă din ţara noastră. În ultimii ani, turiștii români sunt din ce în ce mai interesați de Revelion în Dubai și Emiratele Arabe Unite. Cererea pentru această zonă a crescut, fiind în continuă expansiune până în prezent. Cea mai bună perioadă pentru achiziționarea vacanțelor exotice se situează între lunile octombrie-noiembrie, când apar ofertele de tip Early Booking. Însă un număr tot mai mare de turiști profită și de numeroasele reduceri Last Minute disponibile cu precădere după perioada sărbătorilor de iarnă. Intervalul optim de călătorie în destinații calde din Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu sau Caraibe, este cuprins între noiembrie – aprilie. Turiștii care vânează cele mai mici tarife la vacanțele scumpe, aleg să călătorească imediat după sărbătorile de iarnă, când prețurile scad cu până la 35-40%. Astfel, se constată că un număr tot mai mare de români solicită vacanţe în zone calde în această perioadă friguroasă din România. Față de aceeași perioadă a anului trecut, în ultimele două săptămâni se estimează o creștere a cererii de până la 20-25%, pentru astfel de sejururi. Cele mai căutate destinaţii exotice în acest sezon sunt Dubai & Emiratele Arabe (fiind la modă atât vacanţele în oraş, cât şi în resorturi aflate pe plajă în alte Emirate); oferte speciale Revelion în Thailanda (cu precădere zonele de plajă din Phuket, Krabi sau Koh Samui), Bali, Republica Dominicană, Mexic, Maldive și Zanzibar. Pentru un sejur de 7 nopți în Dubai tarifele pornesc de la numai 500-550 euro/persoană. Un Revelion Christian Tour similar în Thailanda, Bali sau Republica Dominicană costă între 1.000-1.200 euro/persoană. Iar pentru o vacanță în Maldive sau Zanzibar, turiștii plătesc între 1500-1600 de euro/persoană. Pachetele includ bilet de avion, 7 nopţi de cazare în resorturi de 3*- 4*, şi masă inclusă în funcţie de hotelul ales şi de specificul destinaţiei (ex. Rep. Dominicană şi Mexic sunt celebre pentru resorturile All Inclusive, în timp ce în Dubai sau Thailanda cele mai multe unități oferă cazare cu mic-dejun). Potrivit studiului realizat de agenția Christian Tour, turiștii care merg în vacanțe exotice pe perioada iernii sunt cupluri sau familii cu vârste cuprinse între 30-45 de ani, cu un copil mai mare de șapte ani, având venituri ridicate și care provin din principalele orașe ale țării, precum București, Cluj, Timișoara sau Constanța. Dubai a devenit tot mai căutat de români pe fondul diminuării substanțiale a costului sejurului. Există acum un număr tot mai mare de zboruri spre Dubai, operate atât de companii de linie (Tarom şi Fly Dubai), dar şi low cost (Wizz Air, cu zboruri din Bucureşti şi din Cluj Napoca). De asemenea, introducerea cursei directe Cluj-Dubai, a dus la creșterea vânzărilor cu peste 70% în ultimul an, către această destinație. Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România, a înregistrat în anul 2015, împreună cu toate companiile din grupul său, o cifră de afaceri de peste 70 de milioane de euro. Cu o istorie de 20 ani în piața de turism autohton, Christian Tour deține în acest moment 31 de agenții proprii în toată România, plus patru filiale în Ungaria, Polonia, Serbia și Republica Moldova, rămânând în continuare cel mai mare tour operator pe vacanțe de tip charter din România și lider de piață pentru numărul de turiști care au ales să călătorească cu acesta. 

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018.