Deşi presa sportivă centrală i-a dat aproape transferaţi pe unii dintre jucătorii Gazului metan, lucrurile par să nu stea tocmai aşa. Oficialii clubului de pe Tîrnava Mare susţin că, până în acest moment, nu a sosit nicio ofertă concretă pentru vreun jucător. Directorul general al medieşenilor, Ioan Horoba, a declarat, joi, că în cazul unor oferte ferme, clubul va analiza situaţia jucătorului respectiv şi eventual îi vor da dezlegarea. „Nu există nicio ofertă pentru absolut niciun jucător de la Gaz metan. Ceea ce citiţi în presă sunt invenţii sau speculaţii făcute probabil de cei care ar vrea să ia un jucător sau altul, dar cu Gaz metan Mediaş nimeni nu a discutaz încă în privinţa niciunui jucător. Dacă va veni o ofertă foarte bună pentru ei şi pentru club, vom analiza şi îi vom lăsa să plece. Dar aşa de a pleca de la Gaz metan doar pentru a schimba aerul, nu se va întâmpla lucrul acesta. Jucătorii trebuie să ştie un singur lucru: atunci când au semnat un contract cu acest club au fost majori, nu a trebuit să fie asistaţi de nimeni, nici de părinţi, nici de tutori şi trebuie să îşi ducă până la capăt contractul”, a spus directorul Gazului metan.
Printre jucătorii care ar putea părăsi echipa medieşeană se numără Eric de Oliveira, Paul Pîrvulescu sau Alex Munteanu.

Universitatea Craiova, echipa probabilă: 21. S. Lung – 18. Dănănae, 7. Gugu, 4. Zoro, 2. Buşu – 25. Firţulescu, 8. Ologu, 5. D. Stoica, 9. M. Costea – 20. Subotici, 19. Stoianof. Antrenor: George Biţă.
Rezerve: 22. Hotoboc, 77. Surugiu, 92. M. Roman, 86. Buleică, 28. Gângioveanu, 88. Nicolae, 13. Wendel.
Absenţi: Prepeliţă (suspendat), Fl. Costea, M. Dina (plecaţi de la echipă), Ciucă, W. Lopez (accidentaţi).
Gaz metan, echipa probabilă: 12. Pleşca – 16. R. Zaharia, 19. Fl. Lazăr, 13. Akaki Khubutia, 8. Buzean – 21. Todea, 15. Hoban – 5. Al. Munteanu , 27. Eric de Oliveira, 22. P. Pîrvulescu – 18. Bawab. Antrenor: Cristian Pustai.
Rezerve: 1. Vîtcă, 80. R. Miclea, 29. Vukadinovic, 17. Dudiţă, 6. Bozeşan, 20. D. Roman, 9. Liţu.
Absenţi: Trtovac (suspendat), Buchta, Markovic (accidentaţi).
Universitatea Craiova – Gaz metan Mediaş, ora 17.00, Digi Sport Plus
Arbitru: Mihai Prodan.
Asistenţi: Vladimir Urzică, Sabin Stroe.
Rezervă: Cristina Babadac.
Observatori: Nicolae Grigorescu, Daniel Prodan.
Supervizor : Mircea Cezar Ionescu.
Palmares: 7 3 0 4 11-9
Primul meci: scor 2-1, la Craiova, în 21 octombrie 2000.
Scor maxim: 5-1, la Mediaş, în 26 octombrie 2008.
Singura victorie a echipei oaspete pe terenul Universităţii Craiova: scor 2-1, în 27 februarie 2010.
În tur: scor 0-1.

Liga I, etapa a XXXIV-a, astăzi, ora 17.00:
FCM Tg. Mureş – Universitatea Cluj (netelevizat)
Pandurii Tg. Jiu – FC Vaslui (Digi Sport Plus)
Rapid Bucureşti – FC Braşov (GSP TV)
CFR Cluj – Steaua Bucureşti (Digi Sport)
Victoria Brăneşti – Gloria Bistriţa (GSP TV)
Universitatea Craiova – Gaz metan Mediaş (Digi Sport Plus)
FC Timişoara – Dinamo Bucureşti (Antena 1)
Astra Ploieşti – Oţelul Galaţi (10 TV)
Sportul studenţesc – Unirea Urziceni (GSP TV).
Clasament
1. Oţelul Galaţi 33 20 7 6 45-25 67
2. FC Timişoara 33 16 15 2 59-37 63
3. FC Vaslui 33 17 11 5 50-27 62
4. Rapid Bucureşti 33 15 11 7 42-22 56
5. Dinamo Bucureşti 33 16 8 9 67-48 56
6. Steaua Bucureşti 33 15 9 9 41-26 54
7. Gaz metan Mediaş 33 13 13 7 39-31 52
8. CFR Cluj 33 11 12 10 49-42 45
9. Astra Ploieşti 33 10 15 8 36-29 45
10. FCM Tg. Mureş 33 12 9 12 34-39 45
11. Universitatea Cluj 33 12 8 13 46-54 44
12. FC Braşov 33 10 13 10 34-39 43
13. Pandurii Tg. Jiu 33 9 10 14 36-45 37
14. Gloria Bistriţa 33 8 11 14 34-47 35
15. Univ. Craiova 33 7 9 17 34-46 30
16. Unirea Urziceni 33 6 7 20 22-58 25
17. Victoria Brăneşti 33 4 10 19 33-61 22
18. Sportul studenţesc 33 6 2 25 33-57 20.