Marius Constantin (35 de ani), căpitanul echipei Gaz Metan Mediaș, a încasat cartonașul roșu în meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-2, din cadrul etapei a șasea a play-off-ului Ligii 1, și va rata meciul cu liderul CFR Cluj. Totul a plecat de la atacantul Sergiu Buș (27 de ani), care l-a înjurat pe unul dintre arbitrii asistenți și din această cauză a fost eliminat. Marius Constantin, înlocuit încă din minutul 37 din motive medicale și aflat pe banca de rezerve, a reacționat după eliminarea lui Sergiu Buș și, la rândul său, a aruncat cuvinte grele arbitrilor, motiv pentru care a văzut și el cartonașul roșu. Astfel, atacantul Sergiu Buș și căpitanul Marius Constantin vor lipsi cel puțin în etapa următoare, când Gaz Metan Mediaș va întâlni liderul CFR Cluj. Partida este programată luni, 13 iulie, de la ora 21:00, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj. Rămâne de văzut câte etape de suspendare vor primi cei doi fotbaliști din partea Comisiei de Etică și Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal. La finalul partidei de la Mediaș, Sergiu Buș și-a cerut scuze față de brigada de arbitri și chiar i-a rugat pe aceștia să nu îi acorde trei etape de suspendare, pentru că vrea să joace cât mai multe meciuri din cele rămase din play-off-ul Ligii 1.
– 8 goluri a marcat Marius Constantin în tricoul celor de la Gaz Metan Mediaș, în cele 29 de meciuri jucate în actuala ediție a Ligii 1.
– 10 goluri a marcat Sergiu Buș pentru Gaz Metan Mediaș, în cele 30 de meciuri jucate în actuala ediție a Ligii 1.

Sursa: Prosport.ro