Casa Fotbalului va găzdui astăzi, 11 ianuarie, tragerea la sorţi a sferturilor de finală ale Cupei României, ediţia 2017-2018, informează site-ul frf.ro. Evenimentul va avea loc în sala „Nicolae Dobrin”, de la 11:30. Meciurile din cadrul sferturilor se stabilesc prin tragere la sorţi, iar echipele participante sunt repartizate într-o singură urnă. Cele opt formaţii calificate în această fază a competiţiei sunt FCSB, Astra Giurgiu, CS Universitatea Craiova, Dinamo Bucureşti, Gaz Metan Mediaş, CSM Poli Iaşi, FC Botoşani şi AFC Hemannstadt. Faza sferturilor de finală este programată în perioada 27 februarie – 1 martie, cu începere de la ora 13:30, cu excepţia partidelor televizate. Jocurile din sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care partidele din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condiţiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării. Este doar cazul echipei din Sibiu, AFC Hermannstadt, care, în cazul în care nu îşi închiriază o instalaţie de iluminat mobilă, va alege, cel mai probabil, să organizeze meciul cu echipe din Liga 1 la Mediaş.