Cine a vrut să vadă fotbal aseară de la ora 21 la ora 22 nu trebuia să aleagă prima repriză a partidei Gaz Metan Mediaş – Politehnica Iaşi! Având deja sacii în căruţă, gazdele, neplătite la timp, cu antrenorul gândindu-se spre alte zări, au dominat, fără a fi periculoase, o formaţie care s-a mulţumit să se apere. Poli a mişcat statistica abia în minutul 34, când a obţinut primul corner şi a avut un singur şut cadrat, trimis în minutul 44, din lovitură liberă, de Nascimento. Meciul a respirat abia în minutul 53, când gazdele au rămas în zece oameni, iar Iaşul a profitat prompt, Sanoh deschizând scorul. Stoican a mutat imediat, defensiv, însă apărarea oaspeţilor a dormit apoi la o fază fixă, Larie, uitat liber în careu, egalând peste şapte minute. Deşi avea om în plus, Iaşul nu a forţat deloc în ultima jumătate de oră, partida revenind pe coordonate cenuşii, fără nicio ocazie de gol la vreuna din porţi. Rezultatul a mulţumit pe toată lumea, astfel că la final toate erau bune şi frumoase…
Edi Iordănescu: “Am avut iniţiativa pe tot parcursul jocului, am avut atitudine, nu ne-am închis nici când am jucat în zece. Pe final, am pierdut din energie pentru că e şi final de sezon şi am avut şi om în minus. Ne-au scos de pe traiectorie ultimele evenimente nefericite şi nu am putut să câştigăm”.

Gaz Metan Mediaş: Pleşca – Creţu, Larie, Micael, Cikarski – L. Aurelio, Ivanov – Olaru, Caiado, Ely (’63 – Mailat) – Rondon (’85 – Yazalde).
Antrenor: Edward Iordănescu.
Politehnica Iaşi: Miño – Rus, Cioinac, Chelaru, Sin (’80 – Bădic) – Mihalache – Sanoh (’61 – Semedo), Nascimento, Teixeira (’58 – Mihăescu), Zaharia – Enoh.
Antrenor: Flavius Stoican.
Cartonaşe galbene: Olaru (’15, ‘53), L. Aurelio (’40), Creţu (‘90^4 – Sanoh (’20), Mihăescu (’62), Semedo (‘90^2).
Cartonaş roşu: Olaru (’53).
Arbitri: Sebastian Colţescu; Daniel Mitruţi, Mihai Marica.