Mihai Butean nu a reușit să îl impresioneze pe Dan Petrescu, iar oficialii de la CFR Cluj au decis să-l împrumute pe fundașul dreapta în vârstă de 23 de ani la o altă echipă din Liga 1 pentru a aduna cât mai multe meciuri. Inițial, fundașul ar fi trebuit să revină la Astra Giurgiu, dar oficialii celor două echipe nu au ajuns la un acord în ceea ce privește suma pe care giurgiuvenii trebuiau să o plătească pentru un transfer definitiv, adică 250.000 de euro. Astfel, Mihai Butean va semna în cursul zilei de duminică, 26 ianuarie, cu Gaz Metan Mediaș. Mihai Butean va fi împrumutat de CFR Cluj la Gaz Metan Medial până la finalul sezonului 2019 – 2020, iar gruparea antrenată de Edward Iordănescu ar urma să plătească 150.000 de euro pentru un transfer definitiv al fundașului în vârstă de 23 de ani. Mihai Butean a ajuns la CFR Cluj în iulie 2019 și a semnat un contract valabil până în vara anului 2024, dar fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 700.000 de euro a bifat doar patru prezențe în tricoul campioanei României și a oferit o singură pasă decisivă.

Mihai Ionuț Butean

Data nașterii: 14 septembrie 1996 (23 de ani)
Locul nașterii: Cluj-Napoca, România
Greutate: 72 kg
Înălțime: 181 cm
Post: fundaș dreapta

Activitatea fotbalistică a lui Mihai Ionuț Butean: 
Liga 1: 39 meciuri – 2 goluri
Liga 2: 43 meciuri – 1 gol
Cupa României: 7 meciuri – 2 goluri

Sursa: ProSport