Federația Română de Baschet (FRB) a analizat răspunsurile cluburilor din LNBM și LNBF și a hotărât să prelungească perioada de suspendare a competițiilor până la încheierea stării de urgența pe teritoriul României. Comitetul pentru situații de urgență al FRB s-a întrunit în cursul zilei de astăzi și a luat următoarele decizii privind situația actuală cu care se confruntă baschetul românesc:
1. Prelungirea perioadei de suspendare a tuturor competițiilor oficiale de baschet organizate sub egida FRB/AJB/AMMB până la încheierea stării de urgență pe teritoriul României.
2. Interzicerea tuturor antrenamentelor sportive colective pe durata stării de urgență pe teritoriul României.
3. Amânarea Adunării Generale Ordinare, convocată inițial pentru data de 14 aprilie, pentru o data ulterioară, care va fi aprobata de Consiliul Director al FRB.

Jucătorii străini de la CSM Mediaș părăsesc teritoriul României

Nijola Siladji a părăsit România în cursul zilei de ieri, 20 martie, spre Serbia. La intrarea în țara natală, jucătorul echipei noastre a fost trimis în carantină pentru 28 de zile. Vom reveni cu informații despre acesta! Jucătorii americani Jacob Gibson și Jonathan Barnes vor pleca duminică către Statele Unite ale Americii. Stefan Nikolic, căsătorit cu o româncă, va rămâne momentan în România. Quincy Harding a fost primul jucător străin care s-a întors acasă. Acesta a părăsit România pe data de 15 martie, contractul său fiind reziliat pe cale amiabilă. Jucătorii vor reveni în cazul unei posibile reluări a LNBM. (sursa: csmmedias.ro; foto: facebook CSM Medias/ Silviu Isăilă).