Viceprim-ministrul României, doamna Raluca Turcan, s-a aflat sâmbătă în municipiul nostru la invitația PNL Mediaș. Iată ce a declarat într-o conferință de presă susținută la sediul partidului:
„Am felicitat astăzi echipa PNL Mediaș și prin ea întreagă comunitate pentru susținerea pe care au arătat-o Președintelui în primul tur de scrutin. Încrederea de care se bucură Klaus Iohannis în rândul medieșenilor este, de altfel, firească: valorile sunt comune, convingerea că România trebuie să urmeze drumul european este, de asemena comună, iar într-o Românie normală credem cu toții. Echipa noastră de la Mediaș își face datoria față de comunitate și asta se vede cu ochiul liber. Personal, am, inclusiv din acest motiv, un angajament ferm față de Mediaș, concretizat deja prin întâlnirile pe care le-am avut împreună cu primarul Gheorghe Roman la ministerele Dezvoltării, Fondurilor Europene, Transporturilor și de Interne. Proiecte blocate ani de zile pentru medieșeni au fost deja repuse în mișcare după ce au fost ignorate inexplicabil și inacceptabil de guvernarea trecută. Gheorghe Roman a fost între primii primari care a venit cu dosarele nerezolvate ale comunității la București și felul în care se implică merită cel puțin același tip de abordare din partea autorităților naționale. Centura Mediaș, locuințele ANL, transferul clădirilor de la Interne spre Primăria Mediaș sunt prioritățile imediate comunicate de Gheorghe Roman și pe care ni le asumăm la nivel guvernamental. Mediașul are, astăzi, la Guvern un partener, așa cum merită!”
Mai multe fotografii găsiți AICI.