Echipa Gaz Metan Mediaş a fost învinsă, joi, de formaţia Real Valladolid, scor 1-0, într-un meci amical disputat în Spania. Gazdele au marcat singurul gol al meciului în minutul 30, prin Toni, dar scorul final putea fi mult mai mare. Elevii lui Edi Iordănescu n-au reușit să expedieze niciun șut pe spațiul porții, în timp ce ibericii au avut mai multe ocazii, printre care și o bară! Răzvan Pleşca, portarul care a fost dorit și de Gigi Becali la FCSB, a limitat proporţiile scorului în repriza a doua, cu o serie de parade care le-au refuzat spaniolilor desprinderea pe tabela de marcaj. Echipa patronată de legendarul Ronaldo a avut şi o bară în ultimele minute ale meciului, dar, până la urmă Valladolid – Gaz Metan s-a încheiat 1-0. Meciul a contat pentru ”Trofeul orașului Valladolid”, competiție care se organizează în fiecare an și pe care spaniolii au câștigat-o de 23 de ori. 

Edi Iordănescu s-a declarat mulţumit de această experienţă

„A fost o onoare şi o plăcere să fim aici, pentru asta le mulţumim şi le suntem recunoscători. Pentru noi a fost o experienţă interesantă, pentru că suntem o echipă în reformare, cu foarte mulţi jucători tineri. Mă declar mulţumit pentru această experienţă. Chiar dacă s-a văzut diferenţa de nivel, pentru noi este o experienţă bună, din care nu avem decât de câştigat”, a declarat Iordănescu la conferinţa de presă de la finalul meciului.