Peste 2500 de medieşeni au luat cu asalt Barajul Ighiş pentru a participa la petrecerea câmpenească organizată de Primăria Municipiului Mediaş prin Direcţia de Cultură, Sport, Turism şi Tineret, cu ocazia zilei de 1 Mai. Chiar dacă vremea nu a fost cea mai bună, numele cunoscute ale artiştilor invitaţi la serbarea câmpenească au fost motive câtse poate de puternice pentru locuitorii Mediaşului petreacă o zi la iarbă verde, în compania mititeilor, berii şi a muzicii populare. Medieşenii care iubesc cântecul, dansul popular şi voia bună au fost delectaţi la Barajul Ighiş pentru câteva ore în compania unor solişti cunoscuţi precum: Narcisa Luncan, Aurica Bacea, Costel Popa, Gicu şi Antonia Muntean, Costi Dumitru şi ansamblul folcloric „PurtataMediaş cu soliştii: Diana şi Bianca Creţu, Antonia Glogoveţan, Radu Dumitru şi Alin Matyas. Conducerea muzicală a fost asigurată de Florin Vasiu, iar coregrafia de Gheorghe Neagu. Invitatul special al evenimentului a fost renumitul solist de muzică populară Ionuţ Fulea. În jurul orei 17, recitalurile de muzică populară au luat sfârşit, însă distracţia medieşenilor a continuat ore bune, în compania grătarelor, mititeilor şi a berii. Mai multe fotografii de la acest eveniment găsiţi AICI.