Reprezentanții Primăriei Copșa Mică transmit un mesaj foarte clar locuitorilor orașului referitor la respectarea prevederilor din ordonanțele militare în vigoare și a normelor de igienă.
„Vineri a fost pregătit orașul pentru weekend: scările de bloc şi toate străzile au fost dezinfectate, dozatoarele cu cloramină au fost completate. Au fost comandate tăvi de plastic pentru dezinfectarea încălțămintei, la intrarea în scările de bloc unde există persoane în izolare. Tăvile vor conține soluție dezinfectată. În oraș sunt 7 familii în izolare, adică 19 persoane. În spital se află 7 oameni. Ne rugăm pentru cei aflați în spital, la însănătoșire grabnică, iar pe dumneavoastră vă rugăm să faceți tot posibilul să nu ajungeți în spital! Tot în această perioadă se fac lucrări de întreținere la toate parcurile și spațiile verzi din oraș, în limita timpului și a personalului disponibil, acțiune începută la începutul săptămâni trecute. Chiar dacă situația de urgenţă mai ţine până pe data de 15 mai, acestea vor fi pregătite să vă întâmpine. Vremea o să fie frumoasă în zilele următoare şi are să fie greu să stăm în casă, dar este obligatoriu pentru a ne păstra sănătoși! Pentru siguranța dumneavoastră, Poliția şi Jandarmeria o să fie pe străzi, la datorie! Stați în casă, fiți sănătoși!”, a fost mesajul postat pe o reţea de socializare.