Pe data de 30 martie, Uniunea Tineretului Democrat Maghiar din Mediaș – Medgyesi MADISZ, Asociația tinerilor maghiari, a sărbătorit 30 de ani de la înființare. Deși ceremonia planificată a fost amânată din bine-cunoscutele motive de distanțare socială, am stat de vorbă cu președintele organizației și în același timp mentorul meu, domnul Balázs Botond.

Reporter: Care este prima ta amintire despre MADISZ?

Balázs Botond: Să fiu sincer, nu as putea spune care este prima amintire, dar, sunt multe momente, amintiri din anii 2000 care îmi sunt foarte clare. Atunci încă nu realizasem ce este de fapt MADISZ, dar simțeam și știam foarte bine că a pornit o nouă mișcare în comunitatea noastră. Mai târziu, între 2002 și 2006, prietenii și colegii mei de clasă erau deja membri activi ai Casei Millennium, sau “casa maghiară” cum mai este cunoscută.

Reporter: Ții legătura cu foștii președinți și vechii membri?

Balázs Botond: Am avut norocul să-i cunosc pe mulți dintre membri “vechi” cât și foști președinți. Despre o parte am aflat doar ulterior că făceau parte din MADISZ, iar cu ocazia proiectelor, balurilor, festivalurilor și a diferitelor evenimente, am avut oportunitatea de a-i întâlni și de a împărtăși experiențe, amintiri. 

Reporter: Ați readus la viață organizația în 2008. Ce-ți amintești despre acele vremuri?

Balázs Botond: În 2008 asociația de tineret din Mediaș era deja “suspendată” de aproximativ doi ani, pentru faptul că marea majoritate a membrilor activi se mutaseră în alte orașe, din cauza studiilor. În acea perioada eram în anul doi sau trei de facultate, iar împreună cu cei care au rămas în Mediaș și cu mai mulți colegi de clasă, am dorit să readucem la viață MADISZ-ul și asociația de tineret a comunității. Atunci am fost ales președintele asociației. Am preluat mandatul de la Orosz Csaba, care ne-a îndrumat și sprijinit în toate eforturile noastre de a reporni cu un nou suflu, activitatea asociației. În 2009 am reușit să cooptăm mai mulți voluntari, întrucât până la acea dată eram un număr restrâns de membri, care participau activ la întâlniri, discuții și planificări. Am reușit totodată să implicăm chiar și elevi, ei fiind cei care ne-au ajutat la recondiționarea calculatoarelor existente. A fost impulsul decisiv, deoarece chiar jocurile pe calculator au reușit să lege spiritul de echipă al organizației noastre. “Petrecerile PC” din acea perioadă au fost indispensabile pentru readucerea la viață a MADISZ. Când am văzut că am devenit o comunitate puternică, am început să organizăm și mici evenimente, comemorări, unde am putut să contăm pe tinerii noștri ca și colaboratori activi. În acea perioadă am renovat sediul (Casa Millennium) și am amenajat două birouri pentru activitățile noastre. Atunci am organizat și primul curs de formare împreună cu Uniunea Liceenilor Maghiari din România (MAKOSZ). Acesta a reprezentat un moment important pentru că am repornit activitatea Consiliului Elevilor Maghiari din Mediaș (MMDT). Iar începând cu anii 2009-2010 tinerii au început să vină la sediul nostru în fiecare zi, nemaifiind impulsionați doar de organizarea unor evenimente specifice.

Reporter: Cu ce provocări v-ați confruntat?

Balázs Botond: Una dintre cele mai mari provocări a fost recrutarea tinerilor. Acest lucru s-a datorat, în principiu, inactivității pentru o perioadă de 2-3 ani, MADISZ-ul aproape că dispăruse din viața publică a Mediașului, cel puțin în rândul noii generații. Situația a fost înrăutățită desigur și de lipsa resurselor financiare ale asociației.

Reporter: De atunci v-ați dezvoltat foarte mult și sunteți implicați în multe proiecte, ne puteți detalia?

Balázs Botond: Într-adevăr, ne-am dezvoltat enorm de mult, atât individual cât și organizația în sine, dar nu numai că ne-am dezvoltat, ne-am schimbat și am crescut împreună. Dacă m-aș lua drept exemplu, în aceasta perioada am acumulat experiență si mi-am dezvoltat latura creativa și organizațională. În primii ani ne-au fost de un real folos micile ajutoare financiare, ulterior învățând să obținem resurse mai consistente pentru a putea ridica standardele proiectelor noastre. Anul trecut am reușit să organizăm primul nostru proiect finanțat de Uniunea Europeană, ceea ce a fost un pas uriaș. Sunt cel mai mândru de faptul că am putut influența într-o anumită măsură, zic eu benefică, viața tinerilor din comunitate.

Reporter: La ce influență te referi mai exact?

Balázs Botond: Datorită MADISZ, tinerii și-au petrecut și își petrec timpul liber într-un mod util, într-un mediu sigur și creativ, în anii de liceu și nu numai, organizația noastră făcând parte din viața lor socială în mod activ. Datorită implicării noastre, ei se apropie de comunitatea maghiară și își însușesc obiceiurile, cultura și limba maghiară. Prin intermediul lor, contribuim la consolidarea și promovarea limbii și identității noastre etnice. În același timp, sunt mândru de faptul că putem oferi programe de ajutor în dezvoltarea personală a maghiarilor din Mediaș și din județul Sibiu, acest fapt contribuind în ultimii ani în atragerea și a altor tineri de diferite etnii. Mă gândesc aici la Zilele Culturale Maghiare din județul Sibiu, la Festivalul de dansuri populare “Vándorcsizma”, taberele noastre, cursurile pe care le organizăm, precum și la ajutorul pe care-l oferim, despre care foarte puțini știu, dar prin care îi sprijinim pe localnici în mod individual sau în grup, ca familie. Sper sincer că am reușit să-i îndemnăm pe oameni la implicare, nu numai în Mediaș sau în județul Sibiu, în ciuda faptului că suntem una dintre cele mai mici comunități de maghiari, dar în același timp foarte activă la nivelul Transilvaniei. Cred că putem fi un exemplu pozitiv în acest sens. Acest lucru este demonstrat și de feedbackul pozitiv primit tot mai des, de la persoane pe care le admir, acest lucru motivându-ne să mergem mai departe și dorindu-ne să insuflăm și altor comunități voința în sensul: “dacă ei au putut, putem și noi”.

Reporter: Care este realizarea de care ești cel mai mândru, ceva ce s-a reușit sub conducerea ta?

Balázs Botond: Este foarte greu de ales, dar probabil Tabăra de Înot, care anul acest ar ajunge la cea de-a zecea ediție, respectiv realizarea și organizarea Programului Prelungit, prin care asigurăm o masă caldă si supraveghere elevilor, ambele fără costuri pentru părinți. 

Reporter: Într-o singură propoziție, cum ai prezenta MADISZ-ul cuiva care nu a auzit de această organizație până acum?

Balázs Botond: Mai întâi l-aș întreba, “Unde ai trăit până acum?”, dar lăsând gluma la o parte, noi suntem cei care încercăm să răspundem nevoilor culturale, timpului liber al tinerilor, dar și a întregii comunități din Mediaș și din județul Sibiu. Organizăm evenimente, proiecte, datorită cărora ajutăm oamenii în viața lor de zi cu zi. 

Reporter: Cum vezi relația voastră cu celelalte organizații, respectiv cu bisericile?

Balázs Botond: Avem o relație bună, dar desigur poate fi și mai bună. Păstrarea relațiilor este un proces care consumă foarte mult timp și energie, și necesită multă atenție, dar este datoria noastră. Este intenția mea să creez un forum non-formal, unul local și unul județean, la care să participe toate organizațiile (civile, politice, bisericești și educaționale), și pe care să-l organizăm cel puțin o dată pe an. Acesta ar oferi oportunitatea de a ne apropia, a ne deschide, a putea comunica și de a face un schimb de idei. Trebuie să menționez relația noastră cu Conferința Tineretului Maghiar din România, la care suntem membri fondatori și la care participăm în mod activ. Eu personal sunt vicepreședinte al acestei organizații din 2013 încoace. 

Reporter: Care este principalul vostru obiectiv în prezent?

Balázs Botond: Având în vedere situația actuală, cel mai important lucru este să supraviețuim cu cât mai puține pierderi și de a putea ajuta comunitatea, chiar și de la “distanță”. De asemenea, dorim să organizăm evenimentele și proiectele noastre tradiționale, ceea ce nu va fi o sarcină ușoară, pe lângă condițiile ce țin de sănătatea publică, trebuie să depunem eforturi serioase pentru a putea atrage resursele financiare necesare, dar pentru care vom lucra intens și vom încerca să profităm de fiecare oportunitate.

Reporter: Cum vezi viitorul MADISZ-ului pe un termen de 5-10 ani?

Balázs Botond: Este imposibil să prezici cum va arăta MADISZ-ul viitorului, pentru că nu știm încă ce nevoi vor avea tinerii și comunitatea. Lucrăm de ceva vreme la implicarea generației noi și construim în mod conștient echipa care ne va preceda. Însă de un lucru sunt absolut sigur: asociația are viitor și va exista MADISZ la Mediaș și în 5-10 ani.

Reporter: La final, mai dorești să adaugi ceva discuției noastre?

Balázs Botond: Pe de o parte aș dori să-mi exprim regretul pentru faptul că a trebuit să amânăm sărbătoarea noastră aniversară pentru o perioadă nedeterminata. Am așteptat cu nerăbdare evenimentul, ne-am pregătit intens și ar fi fost o ocazie excelentă de a retrăi momentele din trecut și pentru a revedea oamenii dragi nouă. Cu toate acestea, încă nu renunțăm la planul nostru, de îndată ce evenimentele vor putea fi organizate în siguranță, vom pune și în practică, Chiar dacă într-un ritm mai lent decât cel obișnuit, continuăm să pregătim evenimentul și sunt sigur că vom reuși să onorăm ultimele trei decenii într-un mod demn. De asemenea, aș dori să le mulțumesc celor care au înființat asociația noastră acum 30 de ani. Fapta lor a fost o etapă importantă pentru maghiarii din localitate și din județul nostru. Eu personal sunt recunoscător tuturor membrilor, voluntarilor și susținătorilor cu care am avut ocazia să lucrez până în prezent. Aș dori să le mulțumesc în special bursierilor din cadrul programului “Petőfi Sándor“, care au lucrat aici în ultimii cinci ani, dar și lui Kémeri Attila, Fazekas Attila, precum și soției mele, Noémi, pentru înțelegere, răbdare și sprijinul acordat.