Medicul legist care a făcut sâmbătă autopsia bătrânei de 81 de ani ucisă la Dârlos spune că loviturile primite la cap au fost fatale acesteia.
Doctorul Ioan Doican, de la laboratorul de medicină Legală din Mediaş, a făcut sâmbătă la ora 12.00 autopsia cadavrului femeii ucisă de fiul acesteia. Medicul spune că leziunile de pe corp sunt foarte multe.
„Cauza morţii este hemoragia cerebrală şi celelalte henoragii, cauzate de loviturile repetate la cap şi pe corp. Femeia are leziuni practic pe tot corpul, dar cu preponderenţă la faţă şi umeri, precum şi la mîini. Acestea au fost cauzate şi de faptul că corpul a fost târât în şopronul din spatele casei, acolo de altfel unde am şi găsit-o pe victima decedată” a declarat medicul sibian.
Reamintim că Medieşean Ilena, în vârstă de 81 de ani a fost ucisă de fiul ei de 50 ani, care a bătut-o până de aceasta a decedat. Tragica întâmplare a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o locuinţă din localitatea Dârlos, aflată în nordul judeţului Sibiu.