Home » Archive for "ECONOMIE"

România riscă un proces la Curtea Europeană de Justiţie din cauza tăierilor ilegale de păduri

România mai are la dispoziție doar o lună pentru a opri tăierea ilegală a pădurilor primare din ariile protejate. În caz contrar, Comisia Europeană ne avertizează că ne va trimite în fața Curții de justiție a UE, cel mai mare tribunal al Europei. Este ultima etapă a procedurilor de sancționare și, totodată, ultima șansă pe care Guvernul o are la dispoziție pentru a proteja unele dintre cele mai valoroase păduri de pe continent. Țara noastră deține două treimi din ultimele păduri primare și seculare aflate în zona climei temperate. Aceste ecosisteme protejate de legile europene sub formă ariilor protejate Natură 2000, sunt distruse în mod sistematic prin operațiuni masive de tăieri. Intervenția Comisiei Europene este consecința unei serii de plângeri depuse de organizațiile Agent Green, EuroNatur și Client Earth, care au dus la lansarea procedurilor împotriva autorităților române, la începutul acestui an. Infringementul se referă și la regulamentul privind tăierile și transportul de lemn. Guvernul trebuie să intervină și să pună la punct legislația, spune Cătălina Rădulescu, de la Agent Green. Comisia Europeană a mai deschis o procedura de sancționare împotriva României, cerând autorităților să-și respecte obligațiile de a proteja și a gestiona ariile Natura 2000, în acord cu Directiva Habitate. Lucrările silvice din România se fac în mod nelegal, pentru că se consideră că o tăiere care se numește progresivă și care înlătură toți arborii bătrâni dintr-o pădure ar fi o tăiere legală. Dacă ne aflăm într-un sit Natura 2000, tocmai vârsta arborilor e importantă, iar arborii bătrâni nu ar trebui înlocuiți, mai spune Cătălina Rădulescu. Aproximativ 300 000 de hectare de păduri din România sunt listate că arii protejate Natură 2000.

 

Proiect de investiţii de tip greenfield între Romgaz Mediaş şi Liberty Galaţi

Societatea Națională de Gaze Naturale „Romgaz” S.A. Mediaş şi Liberty Galaţi S.A. au convenit, să încheie un Memorandum de Înţelegere care are în vedere înființarea unei societăți în comun, de tip „joint venture”, în perspectiva dezvoltării unor proiecte de investiții de tip greenfield („de la zero”), respectiv dezvoltarea unei unități de producere a energiei electrice pe baza de gaze naturale („CCGT”) și a unor unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, folosind atât tehnologii eoliene cât și fotovoltaice. Prin acest Memorandum de Înţelegere, cele două companii sunt de acord să lucreze împreună în adevăratul spirit al parteneriatului pentru a se asigura că există o abordare unită și receptivă cu privire la implementarea proiectelor de investiţii, ce vor putea fi finanţate atât din capitaluri proprii, cât şi din surse externe prin compania de tip „joint venture” care va căuta să atragă fonduri europene prin intermediul mecanismului de finanțare „Green Deal” și/sau prin intermediul schemelor de finanţare disponibile în România. Perioada de implementare a acestor proiecte de investiții va fi cuprinsă între 3.5 și 4 ani, în care ambele companii vor coopera și vor depune eforturi comune pentru ca proiectele de investiţii să devină realitate şi un model de bună practică în economia românească.
Adrian Volintiru, director general Romgaz, a declarat: “Acest parteneriat este un exemplu pentru România. Continuăm astfel prioritățile Romgaz din strategia de dezvoltare pe termen lung prin care ne dorim sa diversificăm lanţurile de valorificare a gazelor naturale la nivel superior. Investiția este una importanta la nivel național și reprezintă un prim pas de poziționare a României pe harta Europei în producția de oțel verde. Astfel de investiții duc la dezvoltări pe orizontala a multor sectoare economice și implicit o motivaţie pentru Romgaz să amplifice programele de explorare-producție.”
Sanjeev Gupta, Președintele Executiv al Alianței G.F.G., a declarat: „Pe baza acordului pe care le-am semnat astăzi cu Romgaz, vom putea livra energia competitivă pe termen lung, necesară susținerii acestui proiect fascinant, de a produce la Galați oțel cu o amprentă redusă de carbon. Nu am nici o
îndoială că acest proiect va avea un mare succes și va pune Galațiul pe hartă, nu doar în Europa, ci la nivel global, ca o unitate de fabricare a oțelului cu conținut scăzut de carbon, durabil, pentru o nouă epocă, construită pentru generațiile următoare.”

 

FOTO: Contract de peste 120 milioane Euro semnat miercuri la Mediaș

Municipiul Mediaș prin Apa Târnavei Mari, a semnat miercuri un contract în valoare de aproximativ 120 milioane de Euro. Banii vor fi folosiți pentru reabilitarea infrastructurii de apă și canalizare pe mai multe străzi din Mediaș, dar și în localitățile din nord-estul județului Sibiu. Cu acest prilej, Vicepremierul Raluca Turcan dar și Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, au fi prezenți în municipiul de pe Târnava Mare. Aceștia au luat parte la semnarea contractului de finanțare a Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Sibiu, regiunea nord și est, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
„Mă bucur că putem reconfirma semnalul dedicării totale a Guvernului în parteneriatul cu autorităţile publice locale. Din păcate, la preluarea guvernării, peste 4 miliarde de euro zăceau nefolosite într-o revoltătoare lipsă de respect faţă de nu mai puţin de 54 de administraţii publice din România”, a declarat, la Mediaş, vicepremierul Raluca Turcan. În cazul municipiului Mediaş, ea a arătat că este vorba, între altele, despre deblocarea mai multor proiecte de investiţii, de la cel referitor la centura ocolitoare, până la finanţarea pentru apă şi canalizare.
“În acest caz, al municipiului Mediaş, este vorba, între altele, despre deblocarea proiectului Centurii ocolitoare, despre promovarea de investiţii în infrastructură şi, iată, despre finanţarea pentru apă şi canalizare, în sumă de peste 121 milioane de euro. 35 de comunităţi vor beneficia de acest proiect. Este un pas enorm pentru Mediaş, un pas aşteptat, promis de prea mulţi şi de prea multe ori, dar meritat de locuitori”, a menţionat oficialul guvernamental.
La semnarea acordului a mai luat parte primarul municipiului Mediaş, Gheorghe Roman, evenimentul derulându-se chiar de ziua oraşului. Mai multe fotografii găsiți AICI.

 

Primăria Municipiul Mediaș acordă ajutor financiar pentru 9 biserici din oraș

Un număr de 9 biserici din municipiul Mediaș vor primi ajutor financiar din partea municipalității. La ședința Consiliului Local pentru luna mai, aleșii medieșenilor vor aproba, cel mai probabil, hotărârea privind acordarea unui sprijin financiar pentru cele 9 culte religioase sau parohii de pe raza municipiului. Banii vor fi folosiți pentru diferite lucrări de investiții sau renovări, realizarea picturilor sau pentru susținerea costurilor cu încălzirea în timpul iernii. Valoarea totală a ajutorului care va fi acordat bisericilor din Mediaș este aproximativ 178.000 de lei. Printre altele, 32.000 de lei vor ajunge la Parohia Ortodoxă Română Buna Vestire, 12.000 de lei la Parohia Reformată și 8.000 de lei la Biserica Unitariană Mediaș, iar 35.000 de lei sunt destinați Parohiei Greco-Catolice Române Unite cu Roma Mediaș. De asemenea, 12.000 de lei vor ajunge la Parohia Romano-Catolică Mediaș, iar 20.000 de lei sunt alocați pentru Parohia Ortodoxă Română Catedrala I Mediaș. Biserica Creștină penticostală Betel va primi aproape 19.000 de lei, Parohia Greco-Catolică 4 Mediaș va beneficia de 20.000 de lei, iar Biserica Adventistă de Ziua a șaptea va primi de la bugetul local suma de 5.000 de lei.

Sursa: Radio Ring

 

Dafora Mediaş, afaceri de 97 mil. lei în 2019, minus 12%, dar compania revine pe profit

Compania de foraj Dafora (DAFR) Mediaş a încheiat anul 2019 cu venituri consolidate de 97,9 milioane lei, în scădere cu 12% faţă de nivelul din anul precedent, dar a trecut pe profit, cu un rezultat de 4,4 milioane lei, faţă de pierderi de 6,2 milioane lei în 2018, arată raportul financiar al companiei. Profitul din exploatare s-a situat la 6,3 milioane lei, comparativ cu pierderi de 3,9 milioane lei în 2018. Activele totale ale companiei aveau o valoare de 96 milioane lei la finele lui 2019, iar datoriile se ridicau la 116 milioane lei. Compania cu o capitalizare de 18,8 milioane de lei este deţinută în proporţie de 49,9% de către Gheorghe Călburean, în timp ce societatea Foraj Sonde Craiova are o deţinere de 13%, potrivit datelor BVB. De la începutul anului, acţiunile Dafora s-au depreciat cu 4% la BVB, după tranzacţii în valoare totală de 606.765 lei.

 

Achiziții de energie electrică, gaze naturale și combustibil ale Municipiului Mediaș prin Bursa Română de Mărfuri

Prin HCL 204/2019 s-a aprobat asocierea Municipiului Mediaș cu  Direcția Fiscală Locală, Direcția Administrarea Domeniului Public, Direcția de Asistență Socială, Direcția Poliția Locală, Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret, Club Sportiv Municipal, unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică de pe raza municipiului Mediaș, Spitalul Municipal, Unitatea de Asistență Medico-Socială, S.C. Apa Târnavei Mari S.A., S.C. ECOSAL S.A., S.C. MEDITUR S.A., S.C. PIAŢA PRIM COM S.A.,  în vederea achiziționării în comun de energie electrică, gaze naturale și combustibil (benzină, motorină). Scopul acordului de asociere a constat în realizarea unei colaborări între aceste autorități, în vederea realizării unei politici publice comune în ceea ce privește achiziția de energie electrică, gaze naturale și combustibil (benzină, motorină), tranzacționate de către Bursa Română de Mărfuri (B.R.M.) S.A. Municipiul Mediaș a derulat procedura de achiziție publică pentru toate entitățile publice menționate, prețurile obținute în urma licitației desfășurate prin intermediul Bursei Române de Mărfuri fiind mai mici decât cele plătite anterior, iar în acest fel s-a reușit obținerea unei economii la aceste cheltuieli. Astfel, prețul nou pentru energie electrică este de 272,24 lei/MWh față de prețul vechi de 320 lei/MWh, iar prețul nou pentru gaze naturale este de 91,78 lei/MWh, față de prețul vechi de 134,21 lei/MWh.

 

Se va înființa Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport public de călători în zona de nord a județului Sibiu

Se fac primii pași pentru înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară care ar urma să rezolve problema transportului public de călători în zona de nord a județului Sibiu. Unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Mediaș din această lună se referă la asocierea municipiului Mediaș prin Consiliul Local cu primăriile din zonă pentru înființarea asociației. Este vorba despre primăriile din localitățile Alma, Ațel, Axente Sever, Biertan, Blăjel, Brateiu, Copșa Mică, Dârlos, Dumbrăveni, Moșna, Șeica Mică, Târnava și Valea Viilor. Recent a avut loc în municipiul Mediaş o şedinţă în care s-au pus bazele unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară, pentru realizarea unui serviciu de transport persoane între localităţile din nordul judeţului. La întâlnire au participat edilii din localitățile din nordul județului, care au discutat despre posibilitatea înființării acestei asociații care să rezolve o mare problemă din această parte a județului. Această nouă structură, din care vor face parte mai multe primării din partea de nord a județului, va încerca să rezolve problema transportului de persoane între localități, o problemă pe care nicio localitate nu o poate gestiona de una singură din cauza problemelor financiare şi a complexității problemelor specifice transportului de persoane, cum ar fi autorizațiile, licențele de transport persoane sau angajații.

Sursa: Radio Ring

 

Compania Romgaz a fost premiata de Ziarul Financiar cu ocazia Galei ZF 21 de ani

Ziarul Financiar a premiat cele mai valoroase 10 companii din economie, cu ocazia Galei ZF 21 de ani: 30 de ani de capitalism, 30 de ani de business în România, 3 generații de antreprenori. Compania Romgaz a fost premiată de Ziarul Financiar la Gala ZF 2019.
“Felicitări tuturor câștigătorilor, felicitări Ziarul Financiar. Premiul acesta am înțeles că este despre numere, dar Romgaz este despre oameni, și oamenii produc numere bune după cum s-a văzut la cea mai recentă raportare. Mulțumim pentru apreciere, pentru articolele pe care le scrieți și pentru suportul pe care îl acordați pieței de energie și gaze naturale din Romania”, a spus Alexandra Posea, specialist în relația cu investitorii.

Top 10 cele mai valoroase companii din România:

1. UiPath – 6,3 miliarde de dolari
2. OMV Petrom – 5 miliarde de euro
3. Hidroelectrica – 4 miliarde de euro
4. Romgaz – 2,1 miliarde de euro
5. Banca Transilvania – 2,6 miliarde de euro
6. Automobile Dacia – 2,5 miliarde de euro
7. BCR – 2,4 miliarde de euro
8. BRD – 2 miliarde de euro
9. Globalworth – 2 miliarde de euro
10. Dedeman – 2 miliarde de euro

Premii Speciale: Superbet, Bilka, Altex, Nuclearelectrica, Sap România.

 

Rod bine crescut

Deseori asociez recoltele agricole cu copiii. Daca recolta a fost “bine crescuta”, va produce plante frumoase si inalte, insa daca recolta a fost neglijata, mai mult de jumatate nu va fi buna de nimic.

De aceea, este foarte important ca inca de la primii pasi in agricultura sa supraveghezi zilnic ceea ce se intampla pe teren. Deseori vizitez recoltele mai des decat imi vizitez rudele, insa toate acestea sunt cu un motiv. O recolta buna va produce grau si porumb de calitate, care intr-un final va fi transformat in bani.

Este o afacerea foarte profitabila insa, agricultura nu este chiar pentru oricine. Daca nu esti dispus la sacrificii si nu iti place cu “tractorul”, mai bine ramai in confortul biroului. Agricultura este munca de barbat gospodar.

Recent, am facut o descoperire foarte buna pe site-ul celor de la Rodbun.ro, o firma cu capital 100% Romanesc, care comercializeaza soiuri de plante agricole, dar si ingrasamant foliar si chimic.

Produsele de pe Rodbun sunt de cea mai inalta calitate, iar clientii pot alege grau de samanta, porumb samanta si ingrasaminte chimice de cea mai buna calitate!

Pentru ceea ce aveam nevoie, am decis sa cumpar samanta de grau pentru a obtine recolte mai bune.

Inainte de a cumpara, am analizat bine toate optiunile pe care Rodbun le ofera clientilor si am selectat doar soiurile care se potriveau climei si terenului unde locuiesc.

Am ales sa cumpar soiul Genesi, deoarece este alegerea numarul 1 in Europa. Acest soi de grau are o rezistenta foarte mare la la seceta si ger, facandu-l ideal pentru cei care incep prima experienta agricola sau pentru cei care vor sa detina recolte constante in fiecare an.

Cel de-al doilea soi pe care l-am ales se numeste GK Szilard si are un potential de productie de circa 8 tone pe hectar.

Acest soi prezinta calitati exceptionale pentru a fi prelucrat in panificatie sau patiserie.

Rodbun mi-a oferit sansa de a cumpara soiuri de samanta prestigioasa in Europa fara sa invstec foarte mult. Produsele le-am primit prin dealer-ul special Rodbun, care mi-a explicat in detaliu cum functioneaza fiecare soi.

De acum inainte o sa cumpar doar de la Rodbun produse pentru a face procesul si mai modern. Rodbun este printre putinele firme romanesti care se dedica total cresterii plantelor agricole dupa standarde moderne.

Cei care doresc ca recolta lor sa dea roade de fiecare data trebuie sa incerce produsele Rodbun!

 

Spații și terenuri libere deținute de Primăria Mediaș care pot fi valorificate prin licitație publică

Persoanele interesate vor depune cerere la Centru de Informare cu Cetăţenii, în vederea adoptării unei Hotărâri de Consiliul Local care să aprobe valorificarea acestora în condiţiile legii. Informaţii suplimentare se pot obţine zilnic de la Primăria municipiului Mediaş la tel. 0269/ 803817. Primăria municipiului Mediaş, Piaţa Corneliu Coposu, nr. 3, deţine următoarele spaţii libere pentru a fi valorificate prin licitaţie publică:
1. Piaţa Regele Ferdinand I nr. 6 – sp.1, Spaţiu Suprafața=57,20 mp, Dep. Suprafața=12,31 mp, Alimentaţie publică, nealimentar, prestări servicii, administrativ/birouri, Închiriere / vânzare
2. Piaţa Regele Ferdinand I nr. 6 – sp.2, Pivniţă Suprafața=89,05 mp, Dep. Suprafața=19,19 mp, Alimentaţie publică, nealimentar, prestări servicii, Închiriere / vânzare
3. Piaţa Regele Ferdinand I nr. 6 – sp.3, Spaţiu Suprafața=82,39 mp, Dep. Suprafața=38,77 mp, Pivniţă Suprafața=160,48 mp, Alimentaţie publică, nealimentar, prestări servicii, administrativ/birouri, Închiriere / vânzare
4. Str. Borsec nr.3 bl.4 (centrală termică), Spaţiu Suprafața=137,02 mp, Pivniţă, Închiriere / vânzare
5. Str. I. G. Duca nr.7 ap.1d, Spaţiu Suprafața=85,03 mp, Prestări servicii, administrativ/birouri, Vânzare
6. Str. Nicolae Iorga nr.2 – sp.2, Spaţiu Suprafața=9,90 mp, Prestări servicii, administrativ/birouri, Închiriere
7. Str. Unirii nr.20 ap.1, Spaţiu Suprafața=98,72 mp, Dep. Suprafața=12,35 mp, Alimentaţie publică, nealimentar, prestări servicii, administrativ/birouri, Închiriere
8. Str. I. G. Duca nr.33, Teren=698 mp, Suprafața parter=311mp, Suprafața Etaj=420mp, Administrativ/birouri, Închiriere, concesiune
9. Piaţa Regele Ferdinand I nr. 31 – ap.VII birou 1, Spaţiu Suprafața=51,16 mp, Prestări servicii, administrativ/birouri, Închiriere
10. Piaţa Regele Ferdinand I nr. 31 – ap.VII birou 2, Spaţiu Suprafața=24 mp, Prestări servicii, administrativ/birouri, Închiriere
11. Piaţa Regele Ferdinand I nr. 1 birou parter, Spaţiu Suprafața=9,60 mp, Prestări servicii, administrativ/birouri, Închiriere
12. Piaţa Regele Ferdinand I nr. 1 sp. 8 etaj, Spaţiu Suprafața=52,60 mp, Dep. Suprafața=28,40 mp, Prestări servicii, administrativ/birouri, Închiriere
13. Str. George Topârceanu nr.9 subap.II, Spaţiu Suprafața=55,30 mp, Prestări servicii, administrativ/birouri, Închiriere
14. Str. Nicolae Iorga nr.7 ap.7, Spaţiu Suprafața=25,88 mp, Dep. Suprafața=13,26 mp, Prestări servicii, administrativ/birouri, Închiriere / vânzare
15. Str. St. L. Roth nr.12 ap.2, Spaţiu Suprafața=61,50 mp, Pivniţă, Vânzare
16. Str. Aurel Vlaicu nr.33, S teren =10.000 mp, Teren de construcţii, Concesionare
17. Str. Aurel Vlaicu nr.33, S teren =10.000 mp, Teren de construcţii, Concesionare
18. Str.Aurel Vlaicu nr.33, S teren =13.000 mp, Teren de construcţii, Concesionare
19. Str. Aurel Vlaicu nr.33, S teren =9.334 mp, Teren de construcţii, Concesionare
20. Str. Aurel Vlaicu nr.33, S teren =10.000 mp, Teren de construcţii cu construcţii, Concesionare
21. Str. Aurel Vlaicu nr.33, S teren =10.000 mp, Teren de construcţii cu construcţii, Concesionare
22. Str. Aurel Vlaicu nr.33, S teren =10.000 mp, Teren de construcţii cu construcţii, Concesionare
23. Str. Aurel Vlaicu nr.33, S teren =10.000 mp, Teren de construcţii, Concesionare
24. Str. Aurel Vlaicu nr.33, S teren =9.860 mp, Teren de construcţii, Concesionare
25. Str. Aurel Vlaicu nr.33, S teren = 20.000mp , Teren de construcţii, Concesionare
26. Piaţa Regele Ferdinand I nr. 1 sp. 1 parter, Spaţiu Suprafața=39,00 mp, Prestări servicii, administrativ/birouri, Închiriere
27. Ighişul Nou, str. Morii nr.49, Spaţiu Suprafața =86 mp, Teren Suprafața= 600 mp, Moară, Închiriere, vânzare, concesiune
28. Aleea Comandor Dimitrie Moraru nr.17 sp., Parter Suprafața=90 mp, Sdep=17 mp, Spațiu pentru activități de radiodifuziune, Închiriere
29. Str. George Enescu nr.10 ap.1 parter, Suprafața=69,82 mp, Sdep=22,5mp, Prestări servicii, administrativ/birouri, Închiriere
30. Piața Regele Ferdinand nr.1 ap.3 sp.9-etaj,Suprafața =65,15mp, Birouri, Închiriere
31. Piața Regele Ferdinand nr.12 ap.5, Suprafața Totală=68,38 mp, Pivniță, Închiriere.
Mai multe informații găsiți AICI.
 

Adrian Constantin Volintiru este noul director general pentru următorii 4 ani la Romgaz Mediaş

Consiliul de Administraţie al Romgaz Mediaş (SNG) l-a numit în funcţia de director general al companiei, pentru o perioadă de patru ani, pe Adrian Constantin Volintiru, după ce, în luna iunie, acestuia i se încredinţase un mandat de patru luni, potrivit informărilor remise de producătorul de gaze naturale Bursei de Valori Bucureşti (BVB). În luna iunie, Volintiru l-a înlocuit pe Corin Cindrea căruia i se încredinţase un mandat interimar. În trecut, actualul director al Romgaz a fost secretar de stat în Ministerul Economiei în perioada noiembrie 2013 – martie 2014 şi preşedinte al Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), în perioada noiembrie 2012 – noiembrie 2013. De asemenea, Adrian Volintiru a ocupat şi diverse funcţii de conducere în companii precum Poşta Română (preşedinte al Consiliului de Adminis-traţie), Vulcan (director general), Upetrom 1 mai (director general), Rompetrol Downstream şi Rompetrol Rafinare (director financiar) etc.. În acest an, Romgaz a distribuit către acţionari sub formă de dividende suma de 1.923 milioane de lei (sau 4,99 lei/titlu, 4,34 lei/unitate fiind aferente rezultatului anului 2017 şi 0,65 lei/acţiune celui reportat) ca urmare a memorandumului Guvernului privind distribuirea a minimum 90% din rezultatul aferent anului trecut sub formă de dividend către companiile pe care Statul le are în portofoliu. La începutul lunii septembrie, Adrian Volintiru a declarat că distribuirea de dividende către acţionari nu afectează capacitatea Romgaz de a-şi pune în aplicare programul de investiţii pe care-l are în derulare. Planul de investiţii bugetat de Romgaz pentru anul 2018 este de 1,6 miliarde de lei.
Romgaz este una dintre cele mai profitabile companii din ţara noastră, pentru primul semestru al acestui an compania obţinând un profit net de 797,7 milioane de lei, cu 10,1% mai mic decât cel din perioada similară a anului trecut, când a afişat un câştig de 887,5 milioane de lei, în timp ce cifra de afaceri a companiei a crescut cu 3%, la 2,474 miliarde de lei, de la 2,392 miliarde de lei. Anul trecut, producătorul de gaze naturale a obţinut un profit net de 1,87 miliarde lei, cu 82% mai mare faţă de anul anterior, pe fondul unei cifre de afaceri în valoare de 4,59 miliarde lei în 2017, comparativ cu 3,41 miliarde lei, realizată în anul 2016. Acţionarul principal al companiei este Statul Român, care, prin Ministerul Energiei, are o participaţie de 70%. Valoarea de piaţă a emitentului este de 13,12 miliarde de lei. 

 

Transgaz a încheiat preluarea Vestmoldtransgaz. Încep lucrările gazoductului Ungheni-Chișinău

SNTGN Transgaz SA, în calitate de asociat unic al subsidiarei sale din Republica Moldova, Eurotransgaz SRL, salută finalizarea procesului de privatizare a Întreprinderii de Stat Vestmoldtransgaz, consfințit prin semnarea, la data de 28 martie 2018, de către Eurotransgaz și autoritățile de la Chișinău a contractului de vânzare-cumpărare a complexului patrimonial unic al Î.S Vestmoldtransgaz, transmite Transgaz. Prin crearea premiselor necesare construirii gazoductului Ungheni – Chișinău, care va contribui la creșterea securității energetice a Republicii Moldova, diversificând sursele de aprovizionare cu gaz pentru piața internă, odată cu interconectarea la infrastructura europeană de transport gaze naturale, privatizarea Vestmoldtransgaz reprezintă un moment istoric atât pentru piața de gaze naturale din Republica Moldova, cât și pentru relațiile dintre cele două state. De asemenea, prin realizarea și operarea acestui proiect, care va conduce la extinderea activității Transgaz în Republica Moldova, Transgaz își va reconfirma statutul de jucător regional.
“Finalizarea avut loc în acord cu calendarul tranzacției convenit prin contract și cu deciziile acționarilor noștri, exprimate în organele corporative ale societății, fiind rezultatul unui proces extrem de complex de îndeplinire a condițiilor necesare pentru realizarea acesteia, care a implicat alocarea de eforturi substanțiale de către ambele părți. Ne exprimăm aprecierea pentru maniera profesionistă și eficientă în care autoritățile din Republica Moldova au înțeles să inițieze, să conducă și să susțină acest proiect. În perioada imediat următoare, în calitate de asociat unic al Eurotransgaz, ne vom asigura de îndeplinirea pașilor prealabili începerii lucrărilor de construire a gazoductului, constând în finalizarea reorganizării untității privatizate și de lansarea, în acord cu legislația Republicii Moldova, a procedurilor de achiziții a lucrărilor și serviciilor necesare pentru realizarea gazoductului.”, a declarat Directorul General al Transgaz, Ion Sterian.
SNTGN Transgaz SA Mediaș este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) gaze naturale și asigură îndeplinirea în condiții de eficiență, transparență, siguranță, acces nediscriminatoriu și competitivitate a strategiei naționale privind transportul intern și internațional al gazelor naturale și dispecerizarea gazelor naturale, precum și cercetarea și proiectarea în domeniul specific activității sale, cu respectarea cerințelor legislației europene și naționale, a standardelor de calitate, performanță, mediu și dezvoltare durabilă.

Sursa: ziuaconstanta.ro

 
12