Iubitorii de teatru din Mediaș vor avea parte, sâmbătă, 16 noiembrie 2019, de un adevărat regal. La Sala Traube din Mediaș, vor avea loc două reprezentanții. Prima dintre acestea, la matineu, la ora 11:00, este piesa „Burtiplici și Tontonici”. Cel mai longeviv spectacol al Teatrului de Artă Deva adresat celor mici și nu numai, „Burtiplici și Tontonici” este un spectacol muzical interactiv cu clovni. Cei doi protagoniști sunt șomeri și găsesc întâmplător un articol în ziar despre un post vacant la circul „Kikirimikiri”. Începe astfel competiția între cei doi. Directorul circului îi urmărește întâmplător și hotărește să-i angajeze pe amândoi spre bucuria tuturor. Ideea de bază a spectacolului este prietenia, indiferent de greutățile vieții.
Distribuția: Roxana Olsanschi și Cristina Lazăr
Regia: Mihai Panaitescu
Muzica: Roxana Olsanschi.
Apoi, în partea a doua a zilei de mâine, de la ora 18:00, pe scena Sălii Traube din Mediaș va fi prezentată piesa „Anonimul Venețian” un spectacol sensibil, profund, uneori ironic și mereu emoționant. Ea și El își trăiesc dragostea dincolo de vreme, într-o Veneție a muzicii și a frumuseții eterne. Aici, iubirea înseamnă libertatea de a înfrunta zâmbind viața și moartea deopotrivă. O dramă romantică specială despre doi oameni care se reîntâlnesc pentru a-și împlini povestea, rămasă neterminată. Fac asta într-un moment tulburător, când timpul pare că și-a pierdut răbdarea, dar iubirea lor rămâne la fel de puternică și de frumoasă, chiar și acum, în apropierea ultimului act. Care pare să dureze cât o clipă… sau cât o viață. Biletele sunt puse la vânzare la Centrul de Informare Turistică din Mediaș situat pe str. N. Iorga nr.2, iar prețul unui bilet pentru un spectacol este de 10 lei. Intrarea este liberă persoanelor sub 18 ani.