La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 02:00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Sibiului de către un localnic în vârstă de 19 ani. Tânărul a înmânat polițiștilor un permis de conducere eliberat de o autoritate străină, însă, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că documentul în cauză este fals, iar medieșeanul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză, s-a întocmit un dosar de cercetare penală care are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv uz de fals.