Gaz Metan Mediaș a pierdut pe teren propriu, scor 0-2, cu FC Botoșani, în cadrul etapei a cincea din play-off-ul Ligii 1. Fără victorie în acest play-off, Gaz Metan Mediaş nu o duce mai bine nici sub comanda lui Dusan Uhrin. Cu trei egaluri şi două înfrângeri la finalul turului, ardelenii l-au pierdut şi pe Sergiu Buş. Golgheterul s-a accidentat şi va lipsi cel puţin o săptămână de pe gazon. Dusan Uhrin e convins că nu mai are pentru ce să lupte în acest sezon, iar eforturile sale se concentrează pe cel care urmează.

Dusan Uhrin: „Eu sunt aici pentru sezonul viitor”

„Am pierdut meciul, pentru că, în primul rând, am pierdut duelurile unu-la-unu, iar ei au marcat. Am început bine, am avut câteva ocazii, dar e foarte dificil pentru noi pentru că Buș s-a accidentat și nu mai avem atacanți în echipă acum. Eu sunt aici pentru a pregăti echipa pentru anul viitor și trebuie să lupt. Nu știu cât de gravă e accidentarea lui Buș, dar stă cel puțin o săptămână. Nu avem prea mulți jucători, pentru că Hora a terminat contractul, are niște probleme. Trebuie să lucrăm, nu e ușor. Fără atacanți, nu putem câștiga, ăsta e adevărul. Va fi greu meciul cu Craiova, trebuie să vedem ce se întâmplă cu jucătorii accidentaţi şi să pregătim meciul.”, a spus Dusan Uhrin la finalul meciului.

Răzvan Pleșca: „Nu mai e posibil să terminăm pe 3”

„Ne-a plecat antrenorul, am fost în șomaj tehnic, au plecat jucători, lotul e subțire, vor mai pleca jucători. Să vedem ce se întâmplă de la 30 iunie. Trebuie să le dăm șansa și tinerilor sau celor care au jucat și mai puțin. Trebuie să punem la punct și o strategie pentru sezonul viitor. Miza noastră era să terminăm pe un loc cât mai bun. Sună bine și locul 6, dar era o performanță să terminăm pe locul 3 sau 4. Din păcate nu cred că mai este posibil”, a declarat Răzvan Pleșca la Look Sport.

Mihai Butean (23 de ani) s-a arătat optimist

„Încercăm să rezolvăm din mers, ce putem schimba, schimbăm. Eu personal vreau să fiu un fundaș mai bun și să urc să reușesc să surprind și în atac. Acum, în play-off pentru noi e o miză și mai mare, trebuie să ne facem și mai remarcați. Am venit aici să joc, mi-am prelungit contractul până la sfârșitul sezonului. După aceea, dacă va fi nevoie de mine, o să merg la CFR Cluj, dacă nu, o să merg undeva să joc. Sunt tânăr și am nevoie să joc.”, a spus Mihai Butean, la Digi Sport.

Marius Croitoru: „O săptămână infernală”

„Chiar dacă unii mari cunoscători abia așteptau să ne facă praf, noi ne-am descurcat. Nu au ținut cont că acești băieți nu s-au antrenat 7 zile, în care am jucat cu primele două clasate. Așa e când te pricepi la fenomen și știi mai multe decât cei implicați. A fost o săptămână infernală, fără niciun antrenament. Repet, marii cunoscători au dezvoltat ei acest lucru, că nu suntem demni de play-off. Noi trebuie să punem la punct pregătirea fizică și să avem o dinamică mai bună. Credem că putem termina pe pe podium, așa cum am făcut-o în sezonul regulat.”, a izbucnit Marius Croitoru după meci, la Look Sport.