Blocurile 3 şi 5 de pe strada Tineretului. Orice medieşean ai întreba, tresare când aude aceste cuvinte. Motivul este unul cât se poate de simplu. Extrem de comozi şi cu un obraz atât de gros încât pânâ şi cei mai nesimţiţi s-ar simţi inferiori, „locatarii” din cele două blocuri au reuşit să îşi aducă la disperare vecinii.
Gunoaiele aruncate de la ferestre direct lângă blocuri au făcut ca în zonă să se formeze munţi de deşeuri, ceea ce echivalează cu un veritabil focar de infecţie. Ca şi cum toate acestea nu ar fi de ajuns, muzica dată la maxim, chefurile care se întind până târziu în noapte şi desele scandaluri îi fac pe ceilalţi medieşeni care locuiesc în zonă să îşi ia lumea în cap. Deşi oamenii au reclamat în dese rânduri această stare de lucruri, absolut nimic nu s-a rezolvat până în acest moment.
Culmea este că societatea de salubritate a realizat mai multe acţiuni de igienizare a „bombei ecologice”, însă după doar câteva zile, alte şi alte gunoaie apăreau „ca prin farmec” în zonă. „Oamenii care locuiesc în cele două blocuri trebuie mutaţi de aici, altfel nu se face nimic. Păi, numai de două zile au fost de la salubritate să adune gunoaiele şi acum uitaţi ce e iarăşi. Trebuie evacuaţi oamenii, zona trebuie pusă iarăşi la punct cum a fost odată. Aici a fost odată foarte bine, dar de când au venit oamenii ăştia, e jale. Cu astea două blocuri ne facem de ruşine cu totul”, a spus supărat, un medieşean din vecinătatea celor două blocuri de pe Tineretului. „Am văzut că primăria s-a implicat, s-a făcut curăţenie, dar după două-trei zile, era iarăşi mizerie. Să nu mai spun că probabil noaptea îşi fac „treburile” în pungi şi aruncă pungile pe geam. Cumva trebuie să se rezolve problema asta, pentru că nu mai rezistăm”, a spus o femeie care locuieşte în proximitatea străzii Tineretului.
Reprezentanţii societăţii de salubritate din Mediaş spun că pur şi simplu nu au ce face pentru moment, în condiţiile în care deşi adună frecvent deşeurile din zonă, după câteva zile reapar mormanele de gunoaie. „La blocurile 3 şi 5 de pe strada Tineretului din Gura Câmpului se întâmplă frecvent ca locuitorii să nu respecte curăţenia. Aceştia aruncă orice, oriunde, de aici rezultând un aspect foarte murar al zonei, aspect care îi deranjeazăpe locuitorii blocurilor învecinate. În urma sesizărilor primite la societate, dar şi a verificărilor din teren, s-a constatat că tomberoanele sunt mai tot tipul goale, iar în jurul lor sunt mormane de gunoaie. Intervenim de foarte multe ori pe această stradă, însă la scurt timp după ce locul este igienizat, acesta se transformă din nou într-unul insalubru”, a spus Anca Băra, purtătorul de cuvânt al societăţii EcoSal Mediaş.
Situaţia pare cel puţin la prima vedere una fără soluţii. Din păcate însă, calvarul medieşenilor cu bun simţ care au avut incredibilul ghinion să locuiască în apropierea zonei Tineretului este unul care durează de ani buni şi deocamdată nimeni nu ştie ce se poate face. Poate măcar o supraveghere extrem de strictă a zonei ar mai „tăia” din elanul locatarilor celor două „blocuri-bombă” şi încet-încet ar învăţa sensurile unor cuvinte precum bun simţ, civilizaţie sau respect.
Sursa: Tribuna