Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a afirmat, sâmbătă seara, că sumele de bani încasate din amenzile aplicate pe perioada stării de urgenţă vor folosiţi în sistemul medical.
„M-am întâlnit cu premierul Ludovic Orban săptămâna trecută la Ministerul Afacerilor Interne şi chiar am discutat despre o situaţie de acest gen, pozitivă şi într-o perspectivă utilă, pentru a folosi aceşti bani doar către zona medicală, către spitalele din România şi, evident, către situaţii în care există persoane vulnerabile. Aşadar, aceste amenzi nu vor fi folosite în alte scopuri – ele în mod normal se duceau şi către administraţiile locale, că aici a fost şi un exces de zel uneori înregistrat şi prezentat de către mass media la nivel local când s-au dat amenzi şi într-un mod, să spunem exagerat, dar toată această cuantificare la sfârşitul lunii mai va fi analizată şi destinaţia acestor sume, ca să ştie toţi cei care au plătit amenzile, banii lor se vor duce în sistemul medical”, a declarat Vela. Începând cu 3 aprilie, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut, fiind cuprinse între 2.000 de lei și 20.0000 de lei față de valorile inițiale, cuprinse între 100 și 5.000 de lei. Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, la suma de 10.000 de lei, iar maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.

Câte amenzi au fost date și care este valoarea lor

Amenzile pentru nerespectarea Ordonanțelor militare au crescut considerabil de la începutul lunii aprilie. Au fost date amenzi de peste 500 de milioane de lei. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat că de la începutul stării de urgenţă au fost aplicate în România 290.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 570 de milioane de lei.
„Există un subiect în media că s-au dat multe amenzi şi că pot fi mulţi sau puţini bani 570 de milioane sau, mă rog, 285 de milioane dacă se plătesc toate amenzile.”, a declarat Marcel Vela.