Când vine vorba de energia electrică, fiecare dintre noi încercăm pe cât putem să reducem costurile, şi să vedem facturi mai mici la curent. Fiind iarnă, aceste costuri cresc enorm, datorită încălzirii locuinţei cu calorifer, reşou, centrală termică. Dar mai este o soluţie care este foarte ieftină şi avantajoasă, vorbim despre panourile radiante cu infraroşu. Sunt destui români care sunt sceptici cu privire la această tehnologie, dar aceste panouri radiante cu infraroşu reduc consumul de energie chiar şi cu 50%. Efectele asupra sănătăţii sunt de asemenea benefice şi se datorează radiaţiilor infraroşii emise, stimulează circulaţia sângelui – hipotensivi, nu există mişcare – circulaţie de aer în cameră, deci nici mişcare de praf, mirosuri, nu se usucă aerul: astm bronşic sau afecţiuni reumatice severe. Un alt avantaj al încălzirii cu panouri radiante cu infraroşu îl reprezintă simplitatea montajul. Acesta se realizează foarte rapid, fără costuri mari, fără prea multă mizerie, cu o bormaşină şi câteva şuruburi de prindere, nefiind nevoie de avize prealabile. Au o durată de viaţă de 10-15 ani şi nu necesită întreţinere specială, sunt ecologice: nu degajă fum, noxe, CO, etc.