Gaz Metan Mediaş a terminat la egalitate, pe teren propriu, scor 1-1, cu ACS Poli Timişoara, în etapa a 4-a a play-out-ului Ligii 1 Betano. João Diogo a deschis scorul, pentru gazde, în minutul 83 şi se părea că în sfârşit „gaziştii” vor câştiga pentru prima dată în faţa bănăţenilor. Nu a fost însă aşa, pentru că „alb-violeţii” au egalat după patru minute prin Alexandru Ciucur. În minutul 83, cu puţin timp înaintea deschiderii scorului, Gabriel Vaşvari a trimis mingea în bară, dintr-o lovitură liberă. După 4 de etape disputate în play-out, echipa antrenată de Cristian Pustai se află pe locul 7 în clasament, având 15 puncte. „Alb-negrii” sunt la un singur punct de locul salvator, astfel că deşi se află sub linia retrogradării, nu sunt într-o situaţie disperată. La fel ca Sepsi OSK şi ei s-au întărit în pauza de iarnă şi ţinând cont de ce jucători au şi de prestaţiile din acest an, ar trebui să se menţină în Liga 1 Betano. Oaspeţii nu au jucători accidentaţi sau suspendaţi pentru meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Faţă de meciul precedent cu ACS Poli Timișoara vor reveni doi jucători importanţi, fundaşul central Marius Constantin şi mijlocaşul ofensiv Darius Olaru, care au fost suspendaţi o etapă, după ce au fost eliminaţi la Voluntari. Următorul adversar: Juventus București (deplasare). Meciul va fi arbitrat de George Rădulescu, ajutat de Alexandru Cerei şi Marius Marchidanu. Rezervă va fi Andrei Chivulete, iar observatori Nicolae Marodin şi Romolos Gabor.
Echipele probabile:
Gaz Metan Mediaş: Greab, V. Creţu, M. Constantin, Fytanidis, Sg. Popovici, I. Cristea, I. Neagu, João Diogo, Olaru, Ely Fernandes, Rondón
Antrenor: Cristian Pustai
Rezerve: Pleşca, Sârghi, Buşu, Târcoveanu, Pârvulescu, Chamed, Diogo Rosado
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe: Niczuly, Dalmau, O. Viera, Obšivač, Sato, Petrovikj, I. Fülöp, Kuku, Tandia, Hamed, Simonovski
Antrenor: Eugen Neagoe
Rezerve: Fejér, C. Dima, Ursu, Ghinga, Filipe Oliveira, N. Ross, Hadnagy