Partida de la Mediaş dintre Gaz Metan şi Botoşani poate hotărî în foarte mare proporţie soarta echipei gazdă, care în situaţia unei noi victorii ar avea ca şi asigurat locul în ediţia viitoare a Ligii 1, nemaifiind emoţii în ceea priveşte retrogradarea. Moldovenii, în schimb vin extrem de motivaţi la acest joc pentru a spăla ruşinea înfrângerii din etapa trecută de pe teren propriu în faţa Timişoarei, un insucces care aproape că l-a demis pe antrenorul Leo Grozavu şi a clătinat serios moralul echipei. Oţelul a fost ultima echipă din zona Moldovei care a câştigat pe terenul ardelenilor! Se întâmpla pe 18 aprilie 2014, scor 2-0 pentru gălăţeni. Au urmat o victorie şi cinci remize contra reprezentantelor din această regiune istorică a României. FC Botoşani este fără victorie în deplasare în Liga 1 Orange din 21 septembrie 2016, atunci când s-a impus cu 2-0 la Chiajna. După acel joc, aceştia au mai înregistrat în deplasare o remiză (0-0 cu FC Steaua) şi șapte înfrângeri, dintre care ultimele patru consecutive. Cele două echipe s-au întâlnit de șase ori în campionat, fiecare reuşind câte o victorie, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate. Trebuie amintit că, în ediţia precedentă, Cristi Pustai a stat 18 partide din campionat pe banca grupării moldave: palmares șase victorii, patru remize şi opt înfrângeri. Mediile de vârstă ale celor două loturi: Gaz Metan – 26 ani şi 8 luni; FC Botoşani – 25 ani şi 8 luni.
”Ar fi foarte frumos dacă am lua și cele trei puncte din meciul cu Botoșani, însă va fi un meci foarte greu. În sezonul regulat, niciuna dintre cele două echipe nu a reușit să își adjudece victoria. Știm despre echipa din Botoșani că are un grup omogen, care îmbină tinerețea anumitor jucători cu experiența celorlalți. Este o echipă cu un stil de joc agresiv și care ne va pune probleme la Mediaș. Ne dorim să câștigăm acest meci pentru a ne consolida poziția de lider. Dacă ne uităm la program, avem trei meciuri consecutive în deplasare. Nu am mai întâlnit așa ceva în viața mea. Și nici politica asta cu înjumătățirea punctelor nu o înțeleg. Adică noi ne batem să strângem puncte și să marcăm goluri și brusc, punctele ni se înjumătățesc și golaverajul se șterge”, a declarat tehnicianul medieșenilor, Cristian Pustai. Antrenorul Leo Grozavu va rămâne pe banca tehnică a formației FC Botoșani, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, finanțatorul echipei de fotbal, Valeriu Iftime. Acesta susține că „nu este un moment bun” pentru ca FC Botoșani să schimbe antrenorul, în ciuda incidentului din partida de campionat cu Astra Giurgiu, când Grozavu l-a agresat pe atacantul Cătălin Golofca. Iftime a dat asigurări că Grozavu va conduce de pe bancă partida pe care echipa botoșăneană o va susține, duminică, împotriva formației Gaz Metan Mediaș. Gazdele nu au jucători accidentaţi sau suspendaţi pentru meciul cu FC Botoşani. După terminarea sezonului regulat, toate cartonaşele galbene au fost anulate. Faţă de partida cu ASA Târgu Mureș vor reveni din suspendări închizătorul Iulian Cristea şi mijlocaşul ofensiv brazilian Eric de Oliveira. Înainte de acest meci, Gaz Metan Mediaș este lider în grupa de Play-out, cu 23 de puncte, iar FC Botoșani ocupă poziția a patra, cu 16 puncte.
Echipele probabile :
Gaz Metan Mediaş : Greab – Creţu, Trtovac, R. Zaharia, Rugašević – I. Cristea, Tahar – Al. Munteanu, Eric de Oliveira, Buziuc – Sikorski
Rezerve: Pleșca, R. Romeo, Danci, Buzean, C. Petre, Bic, Gavra

Antrenor : Cristi Pustai
FC Botoşani : Albuţ – Unguruşan, A. Burcă, G. Miron, S. Popovici – Vaşvari, Cucu – M. Roman, Moruţan, L. Buş – Kuku
Rezerve: Cobrea, Muşat, Bordeianu, Cârstocea, Herghelegiu, Elek, L. Fülöp

Antrenor : Leo Grozavu
Arbitrii şi observatorii partidei sunt :
Centru : Rădulescu George (Bucureşti)
Tuşier : Urzică Vladimir (Piatra Neamţ)
Tuşier : Hulubei Daniel (Vaslui)
Rezervă : Rusandu Lucian (Sfântu Gheorghe)
Observator arbitrii : Abrudan Patrițiu (Cluj-Napoca)
Observator LPF : Cursaru Cătălin (Ploieşti)
Gradul de risc al partidei este scăzut.