Meciul de fotbal Gaz Metan Mediaş – CFR Cluj va avea loc sâmbătă, 8 februarie 2020, în etapa a 24-a a Ligii 1, pe stadionul „Gaz Metan” din Mediaş, de la ora 20:00. Partida va fi televizată de Telekom Sport 1 HD, Digi Sport 1 HD şi Look Plus. Gaz Metan a pierdut locul de play-off după înfrângerea din prima etapă a anului, 1-3 pe terenul Craiovei. Echipa lui Edi Iordănescu e pe locul 7, depăşită doar la golaveraj de FC Botoşani, iar meciul cu CFR Cluj se anunţă vital în bătălia pentru un loc în primele şase locuri. Ardelenii au două victorii în ultimele trei etape, cu Politehnica Iaşi şi Viitorul, şi trei succese în precedentele cinci runde, în care au pierdut cu FCSB şi Craiova. Gaz Metan e neînvinsă în precedentele cinci partide de pe teren propriu, din care a câştigat trei şi a remizat în două rânduri. Această confruntare dintre Gaz Metan Mediaș și CFR Cluj se anunță una extrem de interesantă ținând cont de faptul că ambele echipe vor căuta să câștige toate cele trei puncte puse în joc, gazdele pentru a-și păstra șansele de accedere în play-off iar oaspeții pentru a-și menține diferența de puncte față de locul secund. Roberto Romeo a suferit o ruptură musculară și nu va putea juca. În locul lui va trebui să aleagă între Gabriel Moura, Mihai Butean sau Marian Pleașcă. Marius Constantin, Nasser Chamed, Boubacar Fofana, Mihai Velisar și Michael Diakota au câte trei cartonașe galbene și în cazul în care-l iau pe al patrulea cu CFR nu vor juca contra celor de la Clinceni pe 15 februarie, de la ora 14:30. Arbitrul Chivulete Andrei Florin (Bucureşti) va conduce meciul dintre Gaz Metan Mediaş – CFR Cluj. Arbitri asistenţi au fost desemnaţi Avram Valentin (Bucureşti), Constantinescu Andrei (Bucureşti) iar rezervă Antonie Andrei (Bucureşti).
Echipele probabile:
Gaz Metan Mediaş (4-2-3-1): Pleşca – Moura, Larie, M. Constantin, Velisar – Fofana, N. Roșu – S. Drăghici, Hora, Cardoso – Sg. Buş
Antrenor: Edward Iordănescu
Incert: R. Romeo
Rezerve: Ricardo Batista, Pleaşcă, Butean, R. Popa, Droppa, Ciocan, Ely Fernandes
CFR Cluj (4-3-3): Arlauskis – Burcă, Paulo Vinícius, K. Boli, Camora – Itu, Bordeianu, Đoković – C. Deac, Omrani, V. Costache
Antrenor: Dan Petrescu
Rezerve: Sandomierski, Cestor, Hoban, Alexandru-Păun, L. Traoré, Țucudean, Rondón.