Home » Archive for "ALTE SPORTURI"

FOTO: Rezultatele sportivilor de la Dragon Fight Kickboxing Mediaș la Cupa Mediașului la Kickboxing

Sâmbătă, 16 iunie, s-a desfășurat Cupa Mediașului la Kickboxing. Aflată la prima ediție, competiția este dedicată amatorilor și semiprofesioniștilor. Au participat sportivi de la 17 cluburi din țară, meciurile fiind organizate pe categorii de vârstă și kilograme, în Sala Polivalentă. Au participat cluburile sportive: Dragon Fight Academy Kickboxing Mediaș, Superpro Sibiu, Feel Fit Sighișoara, CS Hawarang Sibiu, Neo Gym Fight Academy Sibiu, Iguana Fight Team Timișoara, ACS Salina Ocna Șugatag, Kombatclub Pitești, Ayo Gym Baia Mare, Firekick Boxing Gherla, Friends Gym Satu Mare, ACS Kickbox Baia Mare, Black Diamond Fight (BDF) Târgu-Mureș, Fire Gym Cetatea Rodna, CS Kickboxing Rodna K1, Superpro Brașov şi Power Gym Craiova. Din partea Dragon Fight Kickboxing Mediaș au participat 6 juniori. Aceștia au obținut următoarele premii:
– Locul 1 – Istrate Alexandru, 10ani.
– Locul 1 – Cucerzan Alexandru, 13ani
– Locul 1- Hațegan Ștefan, 12ani
– Locul 2 – Bucur Andrei, 11ani
– Locul 2 – Borbeli Alexandru, 16ani
– Locul 2 – Faghiura Andreas, 13 ani
La categoria Seniori au fost jucate 7 meciuri, unde echipa Dragon Fight Academy Kickboxing a avut 3 sportivi. Aceștia au obținut următoarele premii:
– Locul 1 – Cucerzan Paul, 18ani
– Locul 1 – Voicu George, 21 ani
Cernat Cristian, 30 ani a avut un meci câstigat și unul l-a pierdut. La categoria fete au fost 4 meciuri amatori, iar la categoria semiprofesioniști 10 meciuri. La Sala Polivalentă s-au jucat 55 meciuri și au participat 105 sportivi, unii dintre aceștia având câte două meciuri. Cu o sală frumoasă și curată, Mediașul se poate mândri cu organizarea competiției de kickbox la un nivel înalt, cu peste 400 spectatori în tribune și cu prezența timp de 8 ore a primarului Roman Ghiță, un fost sportiv de arte marțiale. Mai multe fotografii găsiți AICI.

Cupa ”Copșa Mică” la badminton – ediția a IX-a

Asociaţia Badminton Copșa Mică şi Federaţia Română de Badminton are onoarea de a vă invita la a IX-a ediţie a ,,Cupei Copșa Mică” la badminton, organizată în perioada 22-24 iunie 2018 la Copșa Mică, eveniment care se va desfăşura în Sala de Sport „Gheorghe Muşan” din localitate. Invitaţia la această competiţie este adresată tuturor iubitorilor de badminton (amatori, veterani şi open). Competiția vă oferă șansa de a vă măsura puterile cu alți jucători din țară și de peste hotare și de a câștiga un loc pe podium.
Categorii și probe de concurs:
Categoria– A: WS, MS, WD. MD. XD ( jucători avansați )
Categoria– B : WS, MS, WD. MD. XD ( jucători cu nivel de joc mediu)
Categoria – C : WS, MS, WD. MD. XD ( începători )
Conform cu regulamentul FRB.
Înscrierea în competiţie se poate face online până la data de 17 iunie 2018  la adresa: www.tournamentsoftware.com. Detaliile complete despre desfășurarea concursului, regulament, taxe de participare, etc. găsiți accesând acest link.

Programul Maratonului MTB „Movilele Blăjelului” ediția a II-a 2018

Maratonul MTB „Movilele Blăjelului” este o competiţie pentru copii şi adulţi și se adresează atât amatorilor cât și profesioniștilor, având 5 trasee respectiv: 200, 600 m pentru copii și 12, 30 și 52 km. Maratonul MTB „Movilele Blăjelului” este organizat de Asociația Clubul Sportiv „Next Sports” Blăjel în parteneriat cu Primăria Blăjel, Consiliul Județean Sibiu, Serviciul de Ambulanță Elit Mediaș, Direcția Județeană Sport și Tineret Sibiu și Asociația Județeană „Sportul Pentru Toți” Sibiu, competiţie aflată la a II-a ediție, se va desfășura sâmbătă, 30 iunie 2018, în comuna Blăjel, str. Horea în fața Bisericii Ortodoxe. Competiția ”Maraton MTB Movilele Blăjelului” (pentru copii și adulți) are drept scop promovarea zonei, a mișcării în aer liber și a unui stil de viață sănătos.
 
Descrierea programului:
Vineri 29 iunie:
Înscrieri la fața locului, ridicarea numerelor de concurs și pachetelor de start: între orele 17:00 – 21:00
Sâmbătă 30 iunie:
Înscrierea participanților ora 7:30 – 9:00
Validarea concurenților: 9:00 – 9:30
Ședința tehnică: 9:30
Start categoriile: 14 ani – 40+ ora 10:00, pe distanțele 12 km, 30 km și 52 km
Start categoriile: 4 ani – 13 ani ora 10:30, pe distanțele 200 m și 600 m
Încheierea competiției și verificarea traseelor: ora 16:00
Stabilirea clasamentului: ora 16:00 – 16:30
Festivitatea de premiere: ora 16:45

Înscrieri:
Pe traseele de 200m și 600m înscrierile se fac la fața locului și sunt gratuite.
Pe traseele de 12 km, 30 km și 52 km înscrierile se fac online sau offline la magazinul ATTY BIKE MED din Mediaș de pe str. Şoseaua Sibiului nr.134
Pensionarii beneficiază de gratuitate.

Premierea:
Primii 200 concurenți primesc un tricou eveniment. Totodată, se vor premia toate categoriile de vârstă cuprinse în regulament cu medalii, cupe, materiale și articole sportive specifice.

Concurs național de dans sportiv „Cupa Mirajul Dansului” ediția a XIII-a sâmbătă la Mediaș

La acest final de săptămână, 19 mai 2018, municipiul Medias va găzdui competiția națională de dans sportiv „Cupa Mirajul Dansului” ediția a XIII-a, începând cu ora 9:00, la Sala Sporturilor, competiție organizată de Asociația Clubul Sportiv Mirajul Dansului din Sibiu, în colaborare cu Federația Română de Dans Sportiv și oficialitățile din orașul gazdă.
Intrarea: 15 lei / pers. pentru public, iar pentru dansatori instructori și antrenori intrarea liberă pe baza carnetului sau a cardului.
Președinte juriu: Cristian Parnescu
Director de concurs: Istvan Both
Observator federal: Monica Cozea
Secretariat : Alin Miron, Sergiu Moldovan
Arbitrii: Ema Parnescu, Diana Miron, Radu Velcu, Ovidiu Tomescu, Rareș Olosuteanu, Ioana Mihalcea, Florica Budușan, Vasile Popescu, Adrian Neagoe, Remus Chinde Pop, Sergiu Prodan, Alin Rosa, Adina Negrea, Mirea Decius, Alex Acs, Jecu Claudiu, Mărioara Popescu.
Prezentator: Cristian Jurcuț
Dj: Renata Jurcuț
Premii : Cupe, Medalii, Diplome
Suprafața de dans : 250 mp parchet.
Înscrieri: pe site-ul FRDS până joi în data de 17.05.2018 ora 24:00.

FOTO: Sportivele clubului CSM Mediaş pe podium la Campionatului Naţional individual de tenis de masă

În perioada 20-22 aprilie, la Bistriţa, a avut loc o nouă ediţie a Campionatului Naţional individual de tenis de masă destinat juniorilor l. Competiţia a reunit la start cei mai valoroşi tineri sportivi din ţară. Sportivele clubului CSM Mediaş au reuşit să ajungă pe podium la trei probe ale concursului. La simplu feminin, „giuvaierul” tenisului de masă medieşean, Dragoman Andreea, s-a clasat pe poziţia a doua, iar la dublu fete, a făcut echipă cu coechipiera sa de la CSM Bistrița, Plăian Tania ocupând locul 1, iar perechea Muntean Diana – Uritu Denisa (Farul Constanța), au câştigat locul 3. Dragoman Andreea a mai urcat încă o dată pe podium, la categoria dublu mixt impreună cu Sipoș Rareș (CSM Cluj), unde au obținut locul 3.  Rezultatele sunt următoarele:
Dublu mixt:
Dragoman Andreea – Sipoș Rareș (CSM Cluj) – Locul III
Dublu fete:
Dragoman Andreea – Plăian Tania Tania (CSM Bistrița) – Locul I
Muntean Diana – Uritu Denisa (Farul Constanța) – Locul III
Simplu feminin:
Dragoman Andreea – Locul II
Sportivele clubului CSM Mediaş au fost însoțite de către antrenorul Dan Daniel. Felicitări tuturor sportivilor şi antrenorilor!

HANDBAL: Junioarele I de la CSS Mediaș debutează astăzi, la turneul semifinal, cu Activ Plopeni

Handbalistele din Mediaș nu au avut prea mult timp pentru a petrece de Paşte. Junioarele I de la CSS Mediaş au făcut, marţi, deplasarea spre Sfântu Gheorghe, acolo unde se desfăşoară turneul semifinal. Medieşencele vor debuta miercuri, 11 aprilie, cu Activ Plopeni. Încep emoţiile pentru echipa de handbal junioare I de la CSS Mediaş. Medieşencele încep lupta pentru accederea la turneul final, care va reuni cele mai bune opt echipe din ţară. CSS Mediaş va întâlni, în cadrul turneului de la Sfântu Gheorghe, ce se desfăşoară în perioada 11-15 aprilie, echipele Danubius Galaţi, LPS Iaşi, CSS Viitorul Cluj, LPS Slatina şi Activ Plopeni. Primele două clasate se califică la turneul final. 
Programul meciurilor:

Miercuri
LPS Iaşi – CSS Viitorul Cluj (ora 14.00)
LPS Slatina – Danubius Galaţi (15.45)
CSS Mediaş – Activ Plopeni (17.30)

Joi
CSS Viitorul Cluj – Activ Plopeni (10.00)
Danubius Galaţi – CSS Mediaş (11.45)
LPS Iaşi – LPS Slatina (13.30)

Vineri
LPS Slatina – Viitorul Cluj (10.00)
CSS Mediaş – LPS Iaşi (11.45)
Activ Plopeni – Danubius Galaţi (13.30)

Sâmbătă
CSS Viitorul Cluj – Danubius Galaţi (10.00)
LPS Iaşi – Activ Plopeni (11.45)
LPS Slatina – CSS Mediaş (13.30)

Duminică
CSS Mediaş – CSS Viitorul Cluj ( 9.00)
Activ Plopeni – LPS Slatina (10.45)
Danubis Galaţi – LPS Iaşi (12.30)

HANDBAL FEMININ: CSŞ Mediaş va juca la Sfântu Gheorghe în faza semifinală a CN juniori I feminin

Reprezentanţii Federaţiei Române de Handbal au anunţat localităţile organizatoare ale turneelor din faza semifinală a Campionatului Naţional la nivelul juniorilor I feminin. În urma tragerii la sorţi pentru turneul semifinal, echipa CSŞ Mediaş a fost repartizată în grupa I, alături de câştigătoarele seriilor A şi D, LPS Iaşi, respectiv LPS Slatina, ocupanta poziţiei a treia în seria C, HC Activ CSO Plopeni, şi formaţiile clasate pe locul al patrulea în seriile B şi F, Danubius 2010 Galaţi şi Viitorul Cluj. Turneele din această fază se vor desfăşura pe teren neutru, săptămâna viitoare, în perioada 11-15 aprilie, iar grupa I semifinală va avea loc la Sfântu Gheorghe, programul meciurilor urmând a se stabili până marţi, 10 aprilie. În celelalte două grupe au fost repartizate următoarele echipe:
Grupa a III-a (se va desfăşura la Râmnicu Vâlcea): CSM Bucureşti (locul 1, seria C), CSŞ Tulcea (locul 1, seria B), CSŞ 2 Baia Mare (locul 2, seria F), ACS Transilvania Braşov (locul 3, seria E), LPS Piatra Neamţ (locul 4, seria A), LPS Târgu Jiu (locul 4, seria D).
Grupa a IV-a (se va desfăşura la Mediaş): CS Marta Baia Mare (locul 1, seria F), LPS Roman (locul 2, seria A), CSŞ 2 Bucureşti (locul 2, seria C), CSŞ Caracal (locul 3, seria D), CSŞ 1 Constanţa (locul 3, seria B), Dinamo Braşov (locul 4, seria E).
Primele două clasate din fiecare grupă din faza semifinală se vor califica la turneul final, programat în perioada 2-6 mai.

Mediașul va fi gazda turneului semifinal la naționalele de juniori I la handbal masculin

Federația Română de Handbal a stabilit prin tragere la sorți, luni 26 martie,  grupele turneelor semifinale pentru juniorii 1 la handbal masculin, din care fac parte în total 24 de echipe din țară, câte șase la fiecare din cele patru turnee. Pentru turneul semifinal al juniorilor 1, care se va desfășura la Mediaș, grupa 1 va fi alcătuită din echipele LPS Suceava, calificați de pe primul loc din grupă, prima clasată din grupa F, echipa clubului Potaissa Turda, locul doi din grupa E, CSȘ Odorhei, locul trei din grupa D, LPS Liceul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, locul patru din grupa D, CSȘ Călărași, ultima fiind CSȘ Dinamo București, ocupanta locului patru în grupa D. Turneul semifinal se v-a desfășura în perioada 18 – 22 aprilie 2018, iar meciurile vor avea loc la Mediaș.

Concurs național de tenis de masă „Cupa Campionilor” la Mediaș

Clubul Copiilor Mediaș în parteneriat cu CS Romgaz Mediaș-tenis de masă, Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret Mediaș, CSM Mediaș și Asociația Mediasch Sport & Education, organizează în data de 4 aprilie 2018, începând cu ora 9:00, în incinta CS Romgaz Mediaș-tenis de masă, situat pe strada Gravorilor nr.6, un concurs național de tenis de masă „Cupa Campionilor”. Scopul concursului este asigurarea unei activități organizate pentru tinerii sportivi practicanți ai tenisului de masă. Concursul se adresează tuturor elevilor (fete/băieți) pasionați de tenis de masă din școli, cluburi sportive, palate și cluburi ale copiilor. La concurs pot participa și sportivii legitimați sau maxim 8 elevi/unitate școlară. Categorii de concurs:
– Copii pană la10 ani (fete/băieți)
– Minicadeți 11-12 ani(fete/băieți)
– Cadeți 13-15 ani (fete/băieți)
Competiția se va desfășura în sistem grupe, începători și avansați iar fiecare jucător va susține 1 partidă cu fiecare adversar din grupă sa. Un meci se va juca „3 seturi câștigate din 5”. Un sportiv are dreptul de a participa doar la o singură categorie, iar jocul se va desfășura conform regulilor FRTM. Participarea la concurs este gratuită, iar termenul de însciere este 30 martie 2018, ora 12:00. Fișele de înscriere se trimit la adresa de e-mail clubul.copiilor.medias@gmail.com sau la numărul de fax 0269845353. Pentru informații suplimentare puteți suna la tel.0742175968 prof. Marian Rusu. În cadrul concursului se vor acorda medalii, cupe, diplome și premii câştigătorilor locurilor I, II, III , pe categorie de vârstă (fete/băieți) și diplome de participare tuturor participanților.

FOTO: O nouă competiție reușită la tenis de masă pentru CSM Mediaș

În perioada 15-18 martie, s-a desfăşurat a XX-a ediție a Cupei Bistrița – in memoriam Gheorghe Bozga. Competiția s-a adresat jucătorilor de tenis de masă din țară şi din străinătate, la categoriile de vârstă juniori, cadeți şi minicadeți, masculin şi feminin, individual şi pe echipe, la startul căreia s-au aliniat 252 de sportivi din Israel, Italia, Bosnia şi Herţegovina, Belarus, Ucraina, Serbia, Ungaria, Slovacia, Republica Moldova şi România. CSM Mediaș a participat cu un număr de 8 sportivi: Muntean Diana, Moga Mădălina, Moca Alina, Hila Beatrice, Herciu Gabriela, Cîndea Cristian, Pușcașu Călin, însoțiți de antrenorul Dan Daniel. Aceștia au obținut o medalie de argint prin Diana Muntean la dublu și 2 medalii de bronz la individual prin Diana Muntean și Cristian Cîndea. Concursul a fost organizat de Federaţia Română de Tenis de Masă, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa Năsăud, Clubul Sportiv Municipal, Liceul cu Program Sportiv şi Asociaţia Judeţeană de Tenis de Masă.